O companie locala din Franta a dat in judecata gigantul web pe motiv ca ar bloca concurenta sa obtina venituri din publicitate online si ar favoriza site-urile proprii in rezultatele serviciilor de cautare, potrivit Mediafax.
Compania 1PlusV, publisher web cu sediul in Paris, cere in reclamatia facuta la tribunalul comercial din capitala franceza si un ordin prin care Google sa fie obligata sa publice timp de trei luni, pe site-ul sau din Franta, detalii legate de "comportamentul anticoncurential".
"Google a aplicat timp de patru ani un numar de practici anticoncurentiale si un comportament lipsit de etica, astfel incat 1PlusV sa nu aiba capacitatea sa isi desfasoare afacerile si sa atraga publicitate. Aceste practici includ sufocarea companiilor concurente din sectorul tehnologic", se arata intr-un comunicat al 1PlusV.
Compania franceza a facut, anul trecut si in februarie, doua plangeri similare la autoritatile de reglementare din Uniunea Europeana, in care a sustinut ca Google discrimineaza asa-numitele site-uri de cautare pe verticala, precum 1PlusV.
Alte companii, intre care si Microsoft, s-au alaturat 1PlusV, solicitand evaluarea practicilor Google.
"Tocmai am primit reclamatia si nu putem inca sa o comentam", a declarat Al Verney, purtator de cuvant al Google din Bruxelles.
Autoritatile antitrust din Uniunea Europeana si Statele Unite investigheaza Google pentru a vedea daca discrimineaza alte companii in rezultatele serviciilor de cautare si impiedica alte site-uri sa atraga publicitate.