Google limiteaza accesul la stirile online

Miercuri, 02 Decembrie 2009, ora 09:48
1366 citiri
Google limiteaza accesul la stirile online

Ziarele online vor avea posibilitatea sa limiteze accesul la stirile gratuite care pot fi citite prin Google, dupa ce motorul de cautare a fost acuzat ca profita de pe urma lor.

In cadrul programului "Primul click gratuit", Google va preveni accesul nerestrictionat la site-urile de stiri cu abonament, informeaza BBC.

Astfel, utilizatorii care deschid mai mult de cinci stiri intr-o zi vor fi redirectionati catre pagina care le cere sa se inregistreze, a anuntat un director al companiei.

Google este criticat frecvent ca ofera acces gratuit la continutul ziarelor online si castiga din publicitatea pe care o face pe langa aceste articole. Publicatiile au pierdut astfel pentru ca cititorii au descoperit ca nu mai au nevoie de abonament la acestea daca isi cauta stirile in Google.

Cititorii ziarelor online vor vedea de acum o pagina care ii invita sa isi faca abonament cand vor accesa a sasea stire in decurs de o zi pe un site inscris in program.

#google, # stiri online, # acces , #stiri Google