Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Google Lively, personaje virtuale pentru site-ul tau

Google Lively, personaje virtuale pentru site-ul tau
Cel mai iubit motor de cautare din lume a lansat serviciul Lively.com, un fel de Second Life personalizabil pentru orice utilizator si orice proprietar de site din lume, care genereaza personaje animate virtuale, cababile sa discute in camere de chat speciale.

Desi pina acum Google se oprise
la tehnologii foarte utile, dar foarte simple, acum a trecut in era
Web 3.0, luand-o inaintea multor dintre competitori. Practic, Lively
este ca si cum ai reusi sa aduci personajul tau din Second Life pe propriul
site sau blog, ca sa discute cu vizitatorii. Pe linga crearea unui avatar,
sistemul permite crearea unor camere de chat, care apoi pot fi conectate
pe site-ul propriu, oferind astfel fiecarui proprietar de site un univers
virtual propriu .



Google a lansat Lively postand
un comentariu despre site pe blogul oficial al companiei, asa cum a
procedat cu multe dintre celelalte lansari de produse. Parte din Google
Labs, site-ul poate fi vizitat pe Lively.com, si ramane deocamdata intr-o
faza experimentala, beta, pentru pasionatii care vor sa testeze.



Sistemul are toate sansele
sa schimbe modul in care utilizatorii acceseaza Internetul pe viitor.
Fondatorul Second Life, Philip Rosedal, este cel care a lansat primul
teoria ca Web 3.0 nu este plat, precum Web 2,0, ci va reprezenta un
mare univers virtual online, in care oamenii care vor naviga vor utiliza
personaje 3D, iar site-urile vor fi precum cladirile, magazinele, parcurile
pe care le vizitam astazi fizic. In prezent, camerele de chat oferite
de diversi furnizori sunt in general 2D, chiar daca permit adaugarea
de poze sau clipuri video, uneori chiar si web-cam chat.



Lively incearca sa tranforme
banalul chat, fie ca este o discutie personala sau o prezentare pe un
magazin online, intr-o experienta 3D, cu personaje virtuale, animate,
capabile sa discute pe ecran, exact ca intr-un joc video sau in universurile
de tip Second Life. Utilizatorii au la dispozitie un set de avatare
care pot fi personalizate, personaje de tip Disney. Ei pot crea camere
de chat personalziate, care apoi pot fi facute accesibile din propriul
site. De asemenea pot fi prezentate pe pagina personala din alte site-uri
de social networking, pentru a discuta cu prietenii sau cunoscutii in
mediul virtual.



Singura limitare este ca deocamdata
intr-o camera virtuala nu pot intra mai mult de 20 de persoane. Textul
mesajelor chat apare precum mesajele din caricaturile din ziare sub
forma unei bule care se ataseaza imaginii avatarului. Partea cu adevarat
inovatoare este ca utilizatorii pot realiza aceste camere virtuale folosind
propriile poze sau filme, reproducand astfel camerele proprii, sali
de clasa, birouri, sau alte locatii favorite. Produsul a fost testat
de studentii de la Arizona State University timp de cateva luni inainte
de lansare.



Project managerul, Niniane
Wang, a pus pe hartie acest proiect in acel timp liber (20% din ziua
de munca) pe care Google il ofera angajatilor care vor sa dezvolte propriile
proiecte. Acum ea conduce echipa care se ocupa de dezvoltarea Lively.



Deocamdata aplicatia ruleaza
doar pe computerele cu Windows, iar ea nu merge fara sa descarci un
cod special care se instaleaza pe PC. Lively ataca tocmai zona unde
Second Life a avut succes, in care proprietarul avatarului 3D isi poate
crea propriul spatiu virtual, in care sa se simta “ca acasa”.



Unul dintre cei mai noi rivali
Lively, Vivaty, abia a fost lansat in Statele Unite si ofera o camera
virtuala de chat pentru utilizatorii Facebook sau AOL Instant Messenger.






Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3717 ori