Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Din "culisele" sedintelor

EXCLUSIV: Ce solutii a propus Consiliul Consultativ Guvernului

EXCLUSIV: Ce solutii a propus Consiliul Consultativ Guvernului


Timp de doua luni, reprezentanti ai celor mai mari companii in Romania precum si antreprenori romani au gandit "cot la cot" cu guvern solutii pentru o mai bun administrare.

Cu toate ca guvernele se schimba, marile companii locale raman pe loc. De aceea, orice administratie ar trebui sa plece urechea la vocea capitalurilor private, care pot oferi solutii pertinente pentru problemele economice.

Ideea formarii unui consiliu nu este una noua, ea fiind propusa si de Mircea Geoana in 2009 si de fostul ministru de Finante, Gheorghe Ialomitianu, la inceputul lui 2011, iar continuarea acesteia de catre guvernul Ponta ar oferi un semnal de incredire si de stabilitate pentru mediul de afaceri.

Desi nu au avut sansa de a lucra prea mult cu Guvernul Ungureanu, cei 26 de membri ai Consiliului Consultativ sunt organizati pe trei grupuri de lucru: fiscalitate si combaterea evaziunii fiscale, absorbtia fondurilor europene si finantari alternative si crestere economica si parteneriat public-privat.

"S-au dezbatut, s-au analizat, s-au transferat sugestii si solutii. Toti membrii Consiliului sunt si reprezentanti ai unor mari asociatii profesionale: Camera Americana de Comert, Consiliul Investitorilor straini etc. Acesti oameni vin cu munca multor asociatii care au gandit metode de revigorare a economiei", a declarat in exclusivitate pentru Business24, secretarul Consiliului Consultativ, Ionel Blanculescu.

Iata care sunt trei dintre propunerile lansate de Consiliul Consultativ in sedintele desfasurate cu usile inchise in Palatul Victoria:

Problema insolventei, ca "industrie neagra"

Potrivit secretarului Consiliului, insolventa s-a transformat intr-o industrie neagra de vreme ce foarte multe companii au cerut sa intre in faliment nu datorita conditiilor de piata ci pentru a insela creditorii. "E o granita foarte sensibila intre o companie care intra in insolventa datorita conditiilor de piata si o companie care intra in insolventa pentru ca a imprumutat multi bani de la banci, are credite foarte mari si hotaraste ca acele milioane de euro sa nu mai fie platite", spune Ionel Blanculescu.

In opinia acestuia, bancile au zeci de astfel de insolvente pe zi, care le agraveaza foarte mult bilantul. Una din propunerile Consiliului a fost ca, prin legislatie, inainte de deschiderea procedurii de insolventa, judecatorul sindic sa solicite o expertiza judiciara realizata de catre un expert judiciar, care sa determine daca insolventa este generata de dorinta de a insela creditorul sau daca este creata ca urmare a conditiilor de piata.

In baza acestei expertize judiciare, judecatorul sindic poate fie sa demareze procedura de insolventa, fie sa transfere dosarul respectiv pe o procedura penala astfel incat cei care au incercat sa foloseasca insolventa pentru a insela creditorii sa fie trasi la raspundere si sa raspunda penal si material.

"Iata o masura foarte buna care ar opri aceasta industrie neagra a insolventei. Este un fenomen la momentul acesta, cu daune de sute de milioane de euro pentru banci", mai spune acesta.

Stoparea evaziunii fiscale in vami

Outsourcing- externalizarea serviciilor de scanare poate fi o masura prin care s-ar putea opri evaziunea fiscala la vami, in opinia membrilor din Consiliul Consultativ . Mmebrii Consiliului au propus organizarea unei licitatii internationale prin care sa se solicite servicii de scanare pentru toate containerele care ajung in zonele de vama, fie ea terestra, maritima sau aeriana.

"Inchipuiti-va ce ar insemna sa scanezi toate containerele pentru ca la momentul acesta sunt scanere extrem de performante. Inclusiv noi avem Robo-scanerul care a castigat la Geneva premiul pentru cel mai bun scanere. Ganditi-va ca mai multe companii ar castiga aceasta licitatie, ar fi platite in functie de rezultatul muncii.

Astfel, cu cat descopera mai mult, cu atat vor fi platite mai mult. La momentul asta, in portul Constanta sunt foarte verificate containerele companiilor care nu au nicio problema, tocmai in ideea sa le acopere pe celelalte", declara secretarul Consiliului Consultativ.

Un astfel de serviciu, care nu ar mai depinde vames sau de politistul de frontiera ci de un agent privat care lucreaza pe baza de contract de performanta, ar putea genera schimbari majore in domeniul stoparii evaziunii fiscale, considera reprezentantii Consiliului Consultativ. De asemenea, membrii Consiliului au discutat in cadrul sedintelor de outsourcing pe tot ce inseamna executare silita si vanzare.

"Cel care este executat silit isi aranjeaza cu administratia si tot el participa prin prieteni si cumpara activele la 2-5% din valoarea lor. Ce ar insemna ca aceasta activitate silita si de vanzare sa fie gestionala de companii private specializate, care sa fie platite in functie de performanta?!", mai spune acesta.

Cresterea gradului de absorbtie de fonduri europene

In urma unei analize, membrii Consiliului Consultativ au constatat ca din 19,2 miliarde de euro fonduri structurale alocate Romaniei, exista 36,1 miliarde de euro proiecte. Din acesti 36,1 miliarde de euro doar 13 miliarde de euro au fost contractati.

Potrivit seretarului Consiliului, nivelul de bani de la buget care au fost transferati ca si punte pentru finnatarea proiectelor pana cand UE ramburseaza sumele de bani, e de 17%.

"E total ineficient fiindca noi folosim banii de la buget pentru a acoperi platile de fonduri europene in loc sa folosim bani europeni. Absorbtia de la buget e de 17% in conditiile in care per total la toate programele nu s-a depasit 7%. Statul a fost obligat prin buget sa intervina, ceea ce e total inoportun", sublinieaza Blanculescu.

Din totalul proiectelor de 36 de miliarde de euro, 40% sunt balast, prin urmare nu pot fi puse in aplicare.

Propunerea Consiliului Consultativ pentru Guvern ca fost ca din totalul proiectelor de 36 de miliarde de euro, cele 40% sa fie eliminate pentru ca aceste le blocheaza pe celelalte 60%.

"La aceste 40% se solicita tot felul de expertize, de documente, de aceea ele reprezinta un fel de frana al absorbtiei fondurilor europene.

Daca guvernul nu va elimina cele 40% din proiecte, care niciodata nu vor putea fi finantate de UE, atunci acestea vor continua sa reprezinte un fel de "colesterol" pe artera financiara", atrage atentia Ionel Blanculescu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2324 ori