Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Nemirschi: Parchetul indica erori de procedura ale ANI in declansarea procedurii de verificare

Nemirschi: Parchetul indica erori de procedura ale ANI in declansarea procedurii de verificare

ANI nu a respectat perioada in care ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, avea dreptul sa-si rectifice declaratia de avere postata pe site si nu s-a asigurat ca acesta a luat cunostinta despre declansarea procedurii de verificare, se arata in rezolutia Parchetului ICCJ, prezentata de Nemirschi, informeaza NewsIn.

Nemirschi a declarat miercuri ca, potrivit rezolutiei din data de 17 iulie 2009, Parchetul a identificat mai multe erori de procedura.

"Am primit rezolutia procurorului care se refera la o exceptie pe care am solicitat-o, fiind vorba de sesizarea Inaltei Curti de catre ANI, fara sa fie indeplinite procedurile conform legii. (...) Domnul Macovei va trebui sa isi prezinte scuze public", a afirmat el.

In rezolutie se arata, potrivit ministrului Mediului, ca "la dosar nu exista nicio dovada ca persoanei verificate i s-au solicitat informatii sau dovezi in sensul legii", potrivit Legii 144/2007 privind functionarea ANI.

Nemirschi a declarat, citand din rezolutie, ca persoana verificata are dreptul sa fie instiintata despre declansarea procedurii de verificare, sa ia cunostinta de actele si lucrarile dosarului, sa fie asistata sau reprezentata de avocat si sa prezinte orice elemente justificative pe care le considera necesare. In document se arata, potrivit ministrului, ca ANI a depus la dosar copia facturii din data de 16 iunie, din care rezulta ca i-a fost comunicata instiintarea privind inceperea procedurii de verificare a averii, dar a luat cunostinta despre instiintare abia in data de 25 iunie, cand sotia sa a ridicat corespondenta de la oficiul postal.


"Dispozitiile Legii (144/2007 n.r.) se completeaza cu dispozitiile Codului de Procedura Civila, care spune ca citatiile si comunicarea actelor de procedura, in cazul in care comunicarea nu este posibila, se fac prin posta, cu scrisoare recomandata, cu dovada de primire, sau prin alte mjloace care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. In cauza de fata, confirmarea primirii actului s-a facut dupa data sesizarii Parchetului ICCJ, de catre ANI", a citat ministrul din rezolutie.

In plus, mentioneaza documentul, daca in termen de 10 zile de la depunerea declaratiei de avere persoana semnatara semnaleaza deficiente in completarea acesteia, beneficiaza de un termen 20 de zile pentru a o rectifica, iar pana la expirarea termenului de depunere a declaratiei rectificate ANI nu poate declansa procedurile.


"Din actele dosarului rezulta ca ANI a declansat procedura de verificare a averii ministrului Nemirschi inaintea termenului legal mentionat mai sus", a citat ministrul din document. Legea 144 mai prevede, la articolul 4 alineatul 9 ca "actele intocmite de inspectorii de integritate dupa inceperea verificarii, fara ca persoana verificata sa fie instiintata despre declansarea procedurii, sunt nule de drept.


"Instiintarea presupune nu numai actiunea de anuntare, ci si actiunea corelativa de luare la cunostinta, de a afla continutul documentului emis de o institutie", argumenteaza Parchetul. Ministrul a declarat ca procurorul a constatat astfel "incalcarea prevederilor art. 4 al. 9 si art. 11 al. 3 din Legea 144/2007".

Agentia Nationala de Integritate a sesizat in 23 iunie Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) in cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, pentru cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de fals in declaratii. In comunicatul remis atunci se preciza ca acesta a fost instiintat cu privire la declansarea procedurii de verificare.

ANI s-a sesizat din oficiu dupa ce presa a semnalat existenta unor neconcordante intre declaratiile de avere depuse de ministrul Mediului in data de 5 ianuarie 2009, respectiv in 15 iunie 2009.

Aspectele luate in considerare de ANI "constituie indicii temeinice pentru savarsirea de catre domnul Nicolae Nemirschi a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 292, Cod Penal, asupra careia doar organele judiciare au competenta de a se pronunta, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie", informa atunci Agentia.

Ministrul Mediului Nicolae Nemirsch
i si-a publicat in 13 iulie declaratia de avere rectificata, mentionand ca a receptionat casa de vacanta din Topalu in 22 iunie, dupa ce in declaratia anterioara, datata 15 iunie, anuntase ca aceasta este inca in construire, potrivit datelor publicate pe pagina de internet a Guvernului.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1118 ori
Citeste mai multe despreNemirschi parchet erori procedura ani iccj