Terminalul business de pe Aeroportul Baneasa va fi pus in functiune marti

Marti, 20 Decembrie 2011, ora 09:29
1251 citiri
Terminalul business de pe Aeroportul Baneasa va fi pus in functiune marti

Terminalul de aviatie generala si business al Aeroportului International Aurel Vlaicu Baneasa, aflat in lucrari de modernizare, va fi pus marti in functiune, in prezenta ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.

"Odata cu finalizarea acestor lucrari cei care doresc sa investeasca in Romania au la dispozitie un aeroport modern, cu toate facilitatile. Celor care se plang de mutarea curselor low-cost pe Aeroportul Otopeni le spun ca pasagerii vor avea astfel posibilitatea de a beneficia de serviciile unui aeroport modern si nu de un aeroport care arata ca o autogara", a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Noul terminal de la Aeroportul Baneasa este realizat pentru finalizarea mutarii curselor low-cost de la Aeroportul Baneasa la Aeroportul Otopeni, preconizata pentru primavara anului viitor, urmand ca primul sa devina un aeroport de business.

Valoarea investitiei este de 2,4 milioane euro, iar noul terminal va avea o capacitate de 30.000 de pasageri pe an.

Reprezentantii aeroportului sustin ca celelalte doua terminale ale Aeroportului Baneasa urmeaza sa fie si ele modernizate, iar licitatia pentru studiile de fezabilitate urmeaza sa fie organizate in luna decembrie a acestui an.

#anca boagiu, #investitie aeroport, #aeroport baneasa, #terminal business Baneasa , #Ministri