Victor Ponta, interimar la Justitie

Marti, 07 August 2012, ora 12:46
1379 citiri
Victor Ponta, interimar la Justitie

Premierul Victor Ponta va asigura interimatul la Ministerul Justitiei.

Decretul privind desemnarea lui Ponta ca ministru interimar al Justiei a fost semnat deja, in cursul zilei de marti, de catre presedintele interimar Crin Antonescu.

Titus Corlatean, fostul ministru al Justiei, a fost numit, luni, in functia de ministru de Externe, in locul lui Andrei Marga. Acesta din urma sustine ca nu i-au fost oferite niciun fel de explicatii cu privire la inlocuire.

Astfel, postul de ministru al Justiei a ramas vacant. In locul lui Corlatean, Victor Ponta a propus-o pe Mona Pivniceru, membra in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pana cand aceasta va decide daca isi da demisia din functia de membru al CSM, premierul va asigura functia de interimat al ministerului de Justitie.

Judecatoarea Mona Pivniceru se vede nevoita sa demisioneze dupa ce, in sedinta de luni, cu unanimitate de voturi, detasarea in functia de ministru al Justitiei a acesteia a fost respinsa.

Plenul CSM isi motiveaza decizia prin faptul ca exista o incompatibilitate intre cele doua functii, un membru al Consiliului neputand sa fie detasat intr-o functie publica.

Pivniceru trebuie sa demisioneze de la CSM, sa revina la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa care sa ceara detasarea la Ministerul Justitie.

Victor Ponta, doctor in drept

Victor Ponta este licentiat in Drept penal la Universitatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti. Lucrarea sa de doctorat, pe tema "Curtea Penala Internationala", a fost contestata de specialisti din mediul academic, premierul fiind acuzat de plagiat.

Doua forumuri academice din Romania au anuntat, in urma unei analize, ca teza de doctorat a premierului Victor Ponta are pasaje copiate, in timp ce un al treilea, care apartine de Ministerul Educatiei si Cercetarii, si anume Consiliul National de Etica, a ajuns la concluzia ca lucrarea nu este plagiata.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#interimat Justitie, #Victor Ponta interimat Justitie , #Ministri