7 mil de contracte, afectate de modificarea legislatiei de creditare

Luni, 15 Martie 2010, ora 15:10
1518 citiri
7 mil de contracte, afectate de modificarea legislatiei de creditare

Modificarea legislatiei privind creditele angajate de persoanele fizice va afecta peste 7 milioane de contracte incheiate cu bancile, a declarat Constantin Cerbulescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

El a explicat ca bancile au transmis foarte multe sugestii si precizari, care sunt in curs de analiza, si ca incepand de marti vor avea loc primele discutii cu Asociatia Romana a Bancilor pe marginea proiectului de ordonanta de urgenta care vizeaza transpunerea si implementarea in legislatia nationala a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului. Acesta devine obligatorie pentru toate statele membre din 11 iunie, transmite Mediafax.

"In actul normativ am inclus si alte prevederi fata de ceea ce prevede Directiva. Vom purta aceste discutii, vom lasa si noi ceva, vor lasa si dansii ceva, si vom cauta ca actul normativ final sa prevada clauze in folosul consumatorilor, in plus fata de ceea ce prevede Directiva", a spus Cerbulescu, dupa o dezbatere organizata de Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.

Mihai Meiu, director in cadrul ANPC, a explicat ca statele membre au dreptul de a pune pe zona nearmonizata a legislatiei si alte prevederi.

"Bancile au argumentat ca, nefiind prevazuta in Directiva (prevederea potrivit careia legislatie se aplica tuturor contractelor aflate in derulate -n.r.), nu se poate sa fim mai catolici decat Papa!. Noi incercam", a raspuns Cerbulescu la o intrebare privind reactia bancilor.

Meiu a precizat ca extinderea prevederilor inclusiv la contractele aflate in derulare a fost realizata intrucat peste 90% dintre contractele de credit sunt deja in portofoliul bancilor.

"Bancile dispun de 90 de zile pentru modificarea contractelor de credite aflate in derulare. Am considerat ca la contractele aflate in derulare trebuie aplicate conditiile in vigoare, chiar daca acestea au fost modificate pe parcursul perioadei de desfasurare", a spus Meiu.

El a aratat ca in legislatie se prevede ca in cazul in care consumatorul nu semneaza noile contracte, sa se includa o acceptare tacita, dar cu conditia expres precizata ca in noile contracte sa nu se includa decat modificarile impuse de legislatie, fara conditii suplimentare comparativ cu contractul existent anterior.

Meiu a explicat ca ANPC reglementeaza doar relatia creditor - persoana fizica.

"Exista anumite state in care in legislatia de protectie a consumatorilor sunt incluse IMM-urile. La noi nu exista deocamdata aceasta posibilitate, mai ales ca la nivelul Comisiei Europene au fost discutii mari pe aceasta tema, iar cel putin pana acum nu s-a acceptat extinderea termenului de consumator", a mai spus oficialul ANPC.

Bancile vor modifica pana in septembrie aproape toate contractele de credit incheiate cu populatia pentru a le adapta la noile reglementari UE si nu vor mai putea incasa comisioane la rambursarile anticipate pentru imprumutrile cu dobanda variabila, iar la celelalte comisioanele sunt limitate la 1%.

Proiectul de ordonanta de urgenta se aplica tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare si imobiliare, indiferent de valoarea totala a creditului, precum si contractelor de leasing, care vor prelua majoritatea conditiilor impuse in prezent de legislatia romaneasca in cazul creditelor de consum.

Actul normativ va reglementa inclusiv informatiile ce trebuie oferite consumatorilor in stadiu precontractual, informatiile ce trebuie incluse in contractele de credit precum si in publicitatea aferenta. De asemenea, sunt reglementate aspecte referitoare la dobada si la comisioane precum si formula de calcul a dobanzii anuale efective.

Evenimentul organizat de APC face parte din programul national de educatie financiara "Bugetul Familiei", desfasurat sub patronajul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, cu sprijinul Comisiei pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private si derulat in colaborare cu Centrul European al Consumatorilor Romania si compania de credite de consum Provident Financial Romania.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#contract, #creditare, #legislatie , #Ordonanta