Certificarea declaratiilor fiscale de catre consultant, doar pentru firmele mari si mijlocii

Miercuri, 03 Februarie 2010, ora 09:47
1564 citiri
Certificarea declaratiilor fiscale de catre consultant, doar pentru firmele mari si mijlocii

Certificarea de catre consultantul fiscal a declaratiilor anuale de impozit pe profit va fi obligatorie numai pentru companiile mari si mijlocii, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Ministerul Finantelor.

"Tinand cont de iminenta primului termen de depunere a declaratiilor fiscale anuale, prin prezentul proiect de ordonanta de urgenta se propune introducerea obligativitatii certificarii de catre un consultant fiscal a declaratiilor anuale de impozit pe profit numai pentru contribuabilii mari si mijlocii, cu exceptia celor pentru care este obligatorie auditarea situatiilor financiare", se arata in nota de fundamentare a proiectului, care ar urma sa modifice si sa completeze Codul de Procedura Fiscala.

Contribuabilii care au efectuat plati trimestriale achita pana la 25 ianuarie 2010 o suma egala cu impozitul calculat si evidentiat pentru trimestrul trei din 2009, urmand ca plata finala a impozitului pe profit pentru anul trecut sa se faca pana la 25 aprilie 2010, data limita pentru depunerea declaratiei privind impozitul pe profit.

Prin exceptie, companiile care isi definitiveaza pana la 25 februarie inchiderea exercitiului financiar depun declaratiile pana la aceasta data.

De la 1 august 2009, companiile mijlocii sunt acele firme care au o cifra de afaceri cuprinsa intre 6,7 milioane lei si 70 milioane lei. Companiile mari sunt societatile cu afaceri de peste 70 milioane de lei.

"De asemenea, pentru acesti contribuabili (mari si mijlocii - n.r.), se propune introducerea obligativitatii certificarii de catre un consultant fiscal a declaratiilor prin care se corecteaza impozite, taxe, contributii si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, precum si a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata", se mai arata in nota de fundamentare.

Potrivit Ministerului Finantelor, unul din avantajele introducerii acestei obligativitati provine din faptul ca este certificata de catre un specialist corectitudinea stabilirii impozitelor si taxelor, consultantul fiscal fiind reprezentantul intereselor contribuabilului in aplicarea corecta si eficienta a reglementarilor fiscale.

Totodata, masura protejeaza contribuabilii de eventuale sanctiuni datorate unor erori si omisiuni in declarare (majorari de intarziere, sanctiuni contraventionale).

Pe de alta parte, unul din dezavantaje este costul suplimentar in indeplinirea obligatiilor declarative impuse de lege.

Obligativitatea certificarii declaratiilor fiscale anuale de catre un consultant fiscal inaintea depunerii la organul fiscal a fost initial introdusa in 2007 printr-o ordonanta de urgenta, insa in anul urmator aplicarea dispozitiilor a fost amanata pentru 1 ianuarie 2010. Potrivit legislatiei actuale, masura trebuie aplicata de catre toate companiile.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor...
#declaratii, #consultant, #firme, #fiscal , #Ordonanta