Lucian Isar va discuta cu oficiali din SUA despre diversificarea relatiilor economice bilaterale

Duminica, 15 Iulie 2012, ora 14:40
1279 citiri
Lucian Isar va discuta cu oficiali din SUA despre diversificarea relatiilor economice bilaterale

Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, se va intalni luni si marti in Statele Unite ale Americii cu reprezentanti ai comertului din SUA, din domeniul Energiei si departamentului de stat, a anuntat duminica ministerul.

Vizita oficiala va avea loc in Washington DC si New York City. Ministerul Economiei precizeaza ca SUA este unul din cei mai importanti parteneri ai Romaniei din afara Uniunii Europene.

"In cadrul intrevederilor cu administratia americana vor fi abordate teme privind dezvoltarea si diversificarea in continuare a relatiilor economice bilaterale, precum si modalitatile prin care cele doua parti se vor implica, la nivel institutional, pentru stimularea si sprijinirea mediilor de afaceri din tarile lor, in vederea identificarii de oportunitati concrete de cooperare in domenii de interes reciproc", se arata in comunicat.

De asemenea, vor fi organizate intalniri cu unele dintre cele mai importante companii si firme locale in vederea expunerii interesului Romaniei de atragere a acestora in realizarea de noi proiecte de investitii si de actiuni de cooperare economica in Romania, precum si pentru prezentarea unor oportunitati actuale.

In marja vizitei va fi organizata o masa rotunda cu membrii Consiliului de Afaceri Americano-Roman, organizatie bilaterala care reuneste atat investitori americani prezenti in Romania, cat si unele dintre cele mai importante companii americane.

In cadrul intrevederilor, mediul de afaceri nord-american va fi informat asupra modului in care Guvernul Romaniei doreste sa sprijine initiativele investitorilor straini, precum si asupra avantajelor oferite de Romania, ca una dintre cele mai atractive destinatii pentru investitorii interesati sa patrunda sau sa-si consolideze pozitia in Europa.

#Lucian Isar relatii economice SUA, #SUA Romania Isar, #colaborare America Romania , #Politica externa