Indemnizatia de crestere a copilului ar putea reveni la 85% din salariu

Joi, 10 Mai 2012, ora 11:57
1370 citiri
Indemnizatia de crestere a copilului ar putea reveni la 85% din salariu

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mariana Campeanu, a declarat miercuri seara, la un post privat de televiziune, ca a inceput sa analizeze impactul financiar pe care l-ar putea avea revenirea indemnizatiei de crestere a copilului la nivelul de dinainte de reducerea cu 15%.

"In legatura cu reducerea cu 15% a indemnizatiei pentru cresterea copilului, nu am putut sa rezolvam acum aceasta problema, pentru ca nu are legatura cu salariile bugetare. S-a redus prin alte acte normative. Am in studiu impactul financiar, o sa discut si cu Ministerul de Finante, sa incercam sa rezolvam aceasta problema. Am inceput chiar de azi si e in curs de analiza. Aceasta este urmatoarea problema de rezolvat", a spus Mariana Campeanu.

Ministrul Muncii a precizat ca revenirea indemnizatiei la nivelul de 85% din salariu nu poate sa fie aplicata decat cel mai devreme in 2013.

Masura privind reducerea indemnizatiei pentru cresterea copilului cu 15% a fost luata in luna mai 2010, Executivul de atunci stabilind ca masura sa fie aplicata temporar, pana la reluarea cresterii economice.

#majorare indemnizatie cresterea copilului, #indemnizatie cresterea copilului , #Politica interna