Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) aloca 21,35 milioane lei, fara TVA, pentru un sistem informatic integrat necesar gestionarii serviciilor oferite clientilor Arhivelor Nationale.
Compania care castiga licitatia trebuie sa ofere pachete software pentru baze de date si operare, servere, servicii de instalare de hardware, servicii informatice si servicii generale de consultanta in management.
Durata contractului va fi de 11 luni incepand de la data atribuirii, iar termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 februarie 2012, ora 10:00.
Finantarea se va face prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE) in proportie de 81,62% si de la bugetul de stat, restul de 18,38%.