Planurile Guvernului legate de privatizari si dubla listare la bursa

Vineri, 18 Mai 2012, ora 11:46
1506 citiri
Planurile Guvernului legate de privatizari si dubla listare la bursa

Noul guvern al Romaniei va respecta calendarele existente cu privire la vanzarea de actiuni ale unor companii energetice detinute de stat si spera sa reuseasca dubla listare pentru cele care urmeaza sa fie cotate la bursa, a declarat joi ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar.

Declaratia lui Lucian Isar a fost facuta in cursul unei vizite la Londra.

Noul executiv va incepe prin oferta publica secundara de vanzare pentru un pachet de 10% din actiunile Transgaz catre sfarsitul lunii iunie.

Ofertele publice initiale (IPO) pentru Romgaz, Hidroelectrica si Nuclearelectrica sunt programate, respectiv, pentru lunile septembrie, octombrie si decembrie.

"In ce priveste privatizarea, vom respecta ceea ce ne-am angajat. Insist pentru listarea dubla, intrucat consider ca este bine pentru stat si pentru rezultatul IPO", a declarat Lucian Isar pentru Reuters. Potrivit ministrului, urmeaza sa fie decis unde ar putea fi dublu listate aceste companii, printre candidati afandu-se bursele de la Londra si Viena. La inceputul acestui an, Bursa de la Londra a semnat un acord cu Bucurestiul pentru a ajuta la promovarea companiilor romanesti printre investitorii cu sediul in capitala britanica.

Romania s-a angajat fata de un calendar ambitios de privatizari, conform acordului incheiat cu FMI anul trecut. Calendarul a fost amanat de mai multe ori, pana acum avand loc doar o vanzare minora de actiuni ale Transelectrica.

Lucian Isar a mai precizat ca analizeaza ce companii de stat ar putea fi privatizate pentru a genera venituri suplimentare la bugetul de stat si pentru a imbunatati pozitia internationala a Bucurestiului pe piata IPO.

BVB a inheiat un acord de colaborare cu Bursa de Valori de la Sofia

La randul sau, presedintele Bursei de Valori de la Bucuresti, Lucian Anghel, membru al delegatiei in vizita la Londra, a declarat ca BVB a incheiat in aceasta saptamana un acord de colaborare cu Bursa de Valori de la Sofia, care va face posibila listarea dubla a companiilor la bursele de valori din cele doua capitale.

"Strategia noastra este de a fi un centru regional pentru statele mai mici din Europa de Sud si de Est", a indicat el pentru Reuters. "Dupa acest program foarte ambitios, am putea vedea o crestere de pana la 50% a volumului de actiuni tranzactionate la bursa din Bucuresti in termen de 6-12 luni", a aratat Anghel, precizand ca BVB a tras invataminte din esecul vanzarii actiunilor Petrom si a luat masuri pentru a facilita si atrage investitile, reducand birocratia.

Scoaterea din nou la vanzare a actiunilor Petrom nu este probabil sa se intample pana la inceputul anului viitor, a mai indicat el.

Pe de alta parte, ministrul Lucian Isar a declarat ca analizeaza ce s-a petrecut in cazurile Petrom si Cupru Min. Guvernul anterior a renuntat, luna trecuta, la vanzarea Cupru Min, cea mai mare societate de exploatare a minereului de cupru din tara, catre firma canadiana Roman Copper Corp, in urma esecului de a se conveni asupra conditiilor acordului. "Vom veni cu o solutie. Aceasta ar putea fi vanzarea, o societate mixta sau listarea. Nu stim exact, dar in acest caz (Cupru Min), cu siguranta ne vom face temele mai bine. Au fost cateva elemente cu care noi nu am fost de acord si vrem sa o facem asa cum trebuie", a mai spus Lucian Isar, citat de Reuters.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#privatizari romania, #dubla listare bursa companii, #Guvern Ponta plan privatizari , #Politica interna