Boc: Nu stiu cati concediati vor fi in 2012

Luni, 19 Decembrie 2011, ora 22:43
1096 citiri
Boc: Nu stiu cati concediati vor fi in 2012

Executivul nu are o cifra stabilita clar in privinta numarului de bugetari care vor fi concediati anul viitor, a anuntat luni primul ministru Emil Boc.

"Nu exista o cifra predeterminata. Nici presedintele nu a vorbit de niciun numar", a spus seful Executivului, intrebat daca poate confirma cifra vehiculata, de 120.000 de bugetari care ar urma sa fie disponibilizati anul viitor.

"In 2012, principala politica pe care o avem in domeniul personalului bugetar este ca, din sapte bugetari care ies din sistem sa angajam doar unul singur, cu posibilitatea de a flexibiliza daca este nevoie, de exemplu pentru medici. Si o a doua politica este de finalizare a unor procese de restructurare deja incepute, cum este cel de la MAI, pana se finalizeaza procesul de restructurare", a explicat seful Executivului. El a precizat ca, din 2009 si pana in prezent au plecat din sistemul bugetar 192.000 de persoane, iar "de principiu" ramane si in 2012 regula "un angajat la 7 destituiri".

Presedintele Basescu a declarat pe 14 noiembie ca pana la sfarsitul lui 2012 statul trebuie sa aiba cu 100.000 de bugetari mai putin. "La inceputul anului 2009 erau 1.450.000 de salariati, acum sunt 1.250.000, trebuie sa ajungem la 1.150.00 pana la sfarsitul anului 2012, adica sa debirocratizam fizic statul si ca efect al lipsei de purtatori de hartii prin ministere, agentii, va trebui sa simplificam legislatia", a spus seful statului.

#guvern boc, #declaratii Boc , #Premier