Ungureanu ameninta cu demiterea conducerii ANAF si CNAS in lipsa de performanta

Marti, 06 Martie 2012, ora 09:52
2142 citiri
Ungureanu ameninta cu demiterea conducerii ANAF si CNAS in lipsa de performanta

Premierul Ungureanu sustine ca nu va ezita sa il demita din functie pe seful ANAF, Sorin Blejnar, daca veniturile bugetare obtinute din combaterea evaziunii fiscale nu se vor apropia macar de limita impusa de 1,5% din PIB, adaugand ca o serie de criterii de performanta sunt stabilite si pentru CNAS.

"La prima intalnire a comitetului interministerial dedicat combaterii evaziunii fiscale am sustinut o limita de timp si o tinta de recuperare a veniturilor din taxare la bugetul de stat Sa nu ma judecati in ce masura aceasta limita este reala sau fictiva, eu va spun ca este doar o tinta.

In functie de felul in care aceasta tinta este macar in apropierea efortului, voi judeca si calitatea actului de decizie si a executiei in interiorul structurii la care v-ati referit( ANAF-n.r.). Sunt cat se poate de ferm cu chestiunea aceasta si, repet, nu am o frana politica si nu ezit in niciun moment ca de la ministru pana la ultimul secretar de stat pana la directorii de deconcentrate sa actionez exact in acelasi fel, chirurgical si fara sa am un calcul in spate", a spus Ungureanu intr-o emisiune televizata.

Acesta a aratat ca mandatul PDL de a lasa decizia de schimbare a sefilor de agentii guvernamentale la latitudinea primului-ministru ii intareste pozitia si va face uz de acest mandat, analizand performantele inregistrate la toate aceste structuri, inclusiv ANAF si CNAS.

"Luna februarie este momentul zero, cine tine pasul merge mai departe", a spus Ungureanu.

In luna februarie, seful Guvernului a cerut ministrilor si sefilor de autoritati implicati in combaterea evaziunii fiscale ca, in termen de doua luni, sa verse la buget venituri reprezentand cel putin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a doua miliarde de euro, in special din actiuni impotriva contrabandei cu alcool si produse vegetale.

El a precizat atunci ca impunerea unui plafon ridicat de venituri obtinute intr-un termen foarte scurt din combaterea evaziunii nu presupune o "capcana" pentru demiterea sefului ANAF, ci o metoda prin care va fi stabilita eficienta fiecarei persoane implicate.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca ii trimite premierului Mihai Razvan Ungureanu o scrisoare in care ii cere demiterea sefului ANAF, Sorin Blejnar, pe care il acuza ca a folosit cu scop politic institutia pe care o conduce.

Premierul a declarat, vineri, ca in ceea ce priveste compozitia Guvernului el va avea ultimul cuvant, raspunzand unei intrebari privind o eventuala intentie a PDL de a schimba din functie sefi de agentii guvernamentale.

Intrebat daca intentioneaza sa-i schimbe din functii pe seful ANAF, Sorin Blejnar, si pe seful CNSAS, Lucian Duta, Mihai Razvan Ungureanu a raspuns: "E o chestiune interna a Guvernului si veti afla".

Presedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminica, dupa sedinta Colegiului Director al PDL, raspunzand unei intrebari referitoare la Sorin Blejnar si Lucian Duta, ca evaluarea secretarilor de stat si a sefilor de agentii apartine prim-ministrului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Mihai Razvan Ungureanu demitere ANAF, #premier conducere CNAS, #declaratii Mihai Razvan Ungureanu ANAF , #Premier