Cardul de sanatate are buget de 24 mil. de euro in 2013

Vineri, 25 Ianuarie 2013, ora 08:44
2005 citiri
Cardul de sanatate are buget de 24 mil. de euro in 2013

Ministerul Sanatatii (MS) va aloca in 2013 aproape 24 de milioane euro pentru tiparirea a 11 milioane de carduri nationale de sanatate, banii fiind prevazuti in proiectul de buget al institutiei pentru anul in curs, sustin oficialii MS.

Potrivit conducerii ministerului, toate documentele necesare, si anume actele normative pentru producerea cardului national de sanatate, sunt definitivate.

"In propunerea de buget, Ministerul Sanatatii a prevazut aproximativ 24 de milioane de euro, sume necesare pentru tiparirea in 2013 a 11 milioane de carduri. Costul unui card este de 2,2 euro, fara TVA. Costurile sunt acoperite de catre Ministerul Sanatatii, astfel incat populatia sa nu platesca niciun ban pentru aceste documente", explica oficialii Ministerului Sanatatii.

Pana acum, Ministerul Sanatatii nu a putut efectua aceste plati, intrucat in bugetul pe 2012 nu au fost prevazute asemenea sume, iar pana la adoptarea bugetului pe 2013 era interzis sa se realizeze actiuni financiare ce privesc un exercitiu financiar anterior.

Cardul national de sanatate, reteta electronica si dosarul electronic reprezinta obiective importante pentru informatizarea sistemului de sanatate.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) este responsabila de informatizare si, implicit, de productia cardurilor, care va fi realizat cu suportul tehnic al Imprimeriei Nationale si al Centrului National pentru personalizarea pasapoartelor.

Directorul departamentului IT al CNAS, Lucian Medves, spune ca distribuirea cardurilor la populatie va fi inutila daca nu vor exista si cititoare pentru acestea. "Degeaba distribuim cardurile daca nu avem cititoarele in piata. Cititoare nu sunt, intrucat nu sunt inca normativele de reglementare a tipului de cititor compatibil cu norme de securitate ale sistemului", a declarat Medves.

Fostul presedinte al CNAS, Lucian Duta, spune ca un cititor de card ar costa aproximativ 100 de euro.

Potrivit lui Duta, cardul national de sanatate - prevazut in Legea 95/2006, din primul mandat al actualului ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu - trebuia implementat, potrivit actului normativ, din 2007.

"Soft-ul si toate materialele pentru producerea cardului national de sanatate stau nefolosite de un an in imprimerie. Proiectul viza ca la 1 iulie 2012 sa inceapa productia, respectiv cate un milion de carduri nationale de sanatate pe luna.

Suntem in 2013 si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu face comanda acestor produse foarte necesare in sistem pentru reducerea fraudei, dar si pentru ca sa ne putam alinia cerintelor europene, odata cu implementarea directivei privind medicina transfrontaliera si cu atat mai mult cu cat tari vecine, precum Bulgaria si Ungaria, au acest sistem", declara marti, pentru MEDIAFAX, Lucian Duta.

CNAS a lansat, in 19 decembrie 2012, primele carduri electronice active, acestea fiind primite de doi aradeni alesi aleator, care nu le vor putea utiliza insa decat dupa ce toti furnizorii de servicii medicale vor avea terminale de citire a cipurilor, cel mai probabil din 2014.

Productia pentru toate cardurile de sanatate ar putea dura 18 luni.

#buget Ministerul Sanatatii, #buget card sanatate, #cardul national de sanatate , #Stiri Guvern