Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Ciolos, despre adevarata miza a summitului european de la Sibiu: O Romanie cu destin curat, o Romanie activa

Ciolos, despre adevarata miza a summitului european de la Sibiu: O Romanie cu destin curat, o Romanie activa
Fostul premier Dacian Ciolos a salutat, miercuri, propunerea lui Jean-Claude Juncker de a organiza un summit european la Sibiu, in prima zi de dupa finalizarea Brexit.

"Din motive istorice pe care le stim, Romania nu a fost parte a proiectului european initial iar acest lucru alaturi de altele ne-a facut sa intram in UE cu anumite complexe pe care le mai vedem manifestandu-se pe ici-colo si astazi.

Tara noastra are insa acum sansa istorica de a fi unul dintre 'statele re-fondatoare' ale UE. Suntem chemati astfel sa dam tonul, prin acest summit procesului de redefinire a viitoarei Uniuni Europene", a scris Dacian Ciolos pe Facebook.

Acesta a precizat ca este o oportunitate imensa pentru Romania si, in acelasi timp, un mesaj de responsabilitate.

"Dupa jumatate de veac de comunism, dupa o tranzitie incompleta, suntem chemati sa ne depasim complexul de periferie si sa ne asumam fara echivoc viitorul UE, sa punem caramizi la constructia acestuia nu sa dam cu pietre de pe margine.

Aceasta este adevarata miza: Romania noastra, dar in acelasi timp europeana. Nu salvarea coruptilor, nu ultimele zbateri ale unei parti a clasei politice esuate in #mocirla tranzitiei trebuie sa ne preocupe. Miza este o Romanie cu destin curat, o Romanie activa, care promoveaza valorile si principiile europene pe care le apara inclusiv in strada, o Romanie care construieste Europa si se refondeaza ca stat modern", a continuat fostul premier.

Ciolos a adaugat ca miza sunt "generatiile de romani cu capul sus in Uniunea Europeana si in lume".

Amintim ca presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus miercuri organizarea unui summit european la Sibiu, dupa iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Propunerea a fost salutata de presedintele Klaus Iohannis.

A.G. ...citeste mai departe despre "Ciolos, despre adevarata miza a summitului european de la Sibiu: O Romanie cu destin curat, o Romanie activa" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 355 ori

comments powered by Disqus