Dan Sova, urmarit penal pentru trafic de influenta

Luni, 20 Octombrie 2014, ora 15:05
1066 citiri
Dan Sova, urmarit penal pentru trafic de influenta
www.agenda.ro

Senatorul PSD Dan Sova a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, in dosarul in care este urmarit penal si deputatul social-democrat Viorel Hrebenciuc.

Potrivit unui comunicat al DNA remis luni AGERPRES, la data de 17 octombrie 2014, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor, membru al Comitetului Executiv National al PSD si vicepresedinte al Camerei Deputatilor, si-ar fi folosit influenta fata de Dan Sova in scopul de a-l determina sa initieze o propunere legislativa privind amnistia si gratierea unor pedepse.

Procurorii sustin ca, pe parcursul unei intalniri, cei doi au discutat in detaliu despre acuzatiile aduse lui Viorel Hrebenciuc in dosarul legat de retrocedarea terenurilor, despre conditiile de incriminare a acestor fapte si despre riscul de a fi condamnat.

Viorel Hrebenciuc i-a cerut lui Dan Sova sa-l asigure ca va fi adoptata o lege de amnistie si gratiere, pentru a evita ca el sa fie condamnat in doua dosare penale aflate in prezent in ancheta la DNA si pentru a evita ca un alt coleg de partid sa execute o pedeapsa cu inchisoarea, acesta din urma fiind condamnat deja in prima instanta, arata DNA.

Hrebenciuc i-a promis lui Sova ca il pune presedinte de partid daca il scapa de inchisoare?

DNA mai sustine ca, in acelasi context, Dan Sova a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc ca il va sprijini sa obtina functia de presedinte al partidului din care cei doi fac parte, in dauna altor doi posibili contracandidati, pentru a-l determina pe ministrul Justitiei sa initieze un proiect de lege avand ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv "fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite").

"Avand in vedere ca Viorel Hrebenciuc este suspect in doua dosare penale sub aspectul savarsirii unor infractiuni prevazute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat in mod nemijlocit, impiedicand tragerea sa la raspundere penala. Intrucat abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 ar fi fost un demers controversat, cei doi au concluzionat ca acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativa a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege initiat de Ministerul Justitiei. In acest context, suspectul Dan Sova a promis ca, in schimbul ajutorului acordat pentru a deveni presedintele partidului, il va determina pe ministrul Justitiei sa initieze un asemenea proiect, avand in vedere ca el personal nu poate deveni ministru al Justitiei din cauza dosarului penal in care are calitatea de suspect", precizeaza DNA.

In schimb, Viorel Hrebenciuc i-a promis lui Dan Sova ca va convinge mai multi membri ai partidului, aflati in sfera sa de influenta, sa il sustina.

In cauza se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Dan Sova urmarit trafic influenta, #Dan Sova urmarit penal , #Stiri Guvern