Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Dupa ce a indatorat Romania cu 3 miliarde de euro intr-o zi, Guvernul vrea sa mai poata imprumuta 4 miliarde pana in 2020

Dupa ce a indatorat Romania cu 3 miliarde de euro intr-o zi, Guvernul vrea sa mai poata imprumuta 4 miliarde pana in 2020


Ministerul Finantelor propune majorarea cu 4 miliarde de euro a Programului - cadru de emisiuni de titluri de stat Medium Term Notes (MTN), de la 27 la 31 miliarde de euro, pentru acoperirea nevoilor de de finantare pe pietele externe pentru perioada 2019-2020, potrivit unui proiect de hotarare publicat de institutie.

"Pentru acoperirea nevoilor de finantare de pe pietele externe pentru perioada 2019-2020 si luand in considerare suma ramasa disponibila de 0,022 miliarde euro se impune majorarea valorii totale a Programului MTN, cu suma de 4 miliarde euro. Facem mentiunea ca in perioada 2019-2020 vor ajunge la maturitate euroobligatiuni in valoare de 3,5 miliarde euro (1,5 miliarde EUR in noiembrie 2019 si 2 miliarde euro in septembrie 2020) . Deoarece plafonul Programului MTN se elibereaza la momentul rambursarii unor obligatiuni, in calculul majorarii plafonului programului s-a avut in vedere faptul ca aceste scadente sunt la finalul fiecarui an, iar emisiunile noi de euroobligatiuni se realizeaza in functie de conditiile de piata, cel mai probabil in prima parte a anului si in al treilea trimestru", precizeaza MFP.

Autoritatile explica decizia de a majora plafonul pentru imprumuturi pe pietele externe si prin necesitatea continuarii consolidarii rezervei financiare in valuta a trezoreriei cu scopul de a proteja finantele publice de eventualele socuri externe care ar putea determina cresterea dobanzilor titlurilor de stat pe piata interna.

Potrivit notei de fundamentare care insoteste proiectul de hotarare, alte motive care au determinat decizia de majorare a sumelor sunt necesitatea atragerii surselor financiare de pe pietele externe pentru acoperirea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice si necesitatea asigurarii cadrului legal care sa permita utilizarea plafonului aferent Programului MTN in mod flexibil prin emisiuni de obligatiuni de stat pe pietele internationale de capital in perioada 2019 - 2020.

Hotararea de Guvernul nr. 1264/2010 pentru aprobarea Programului - cadru de emisiuni de titluri de stat 'Medium Term Notes' (MTN), cu modificarile ulterioare, reglementeaza posibilitatea de a emite obligatiuni pe pietele externe, in suma maxima, in orice moment, de 27 miliarde euro sau echivalent in orice valuta. Valoarea obligatiunilor emise si nerambursate (in euro si dolari) in cadrul Programului MTN este in prezent de circa 26,98 miliarde euro (valoare calculata la cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei, valabil in data de 1 aprilie 2019), astfel: in 2012 - 2,01 miliarde de dolari si 1,5 miliarde euro, in 2013 - 1,5 miliarde dolari si 2 miliarde euro, in 2014 - 2 miliarde dolari si 2,75 miliarde euro, in 2015 - 2 miliarde euro, in 2016 - 3,25 miliarde euro, in 2017 - 2,75 miliarde euro, in 2018 - 1,2 miliarde dolari si 3,75 miliarde euro si in 2019 - 3 miliarde euro euro.

Potrivit Ministerului Finantelor, in prezent, suma disponibila pentru emisiuni de euroobligatiuni in cadrul Programului este de aproximativ 22 milioane euro.

"In contextul implementarii planului anual de finantare a deficitului bugetar si de refinantare a datoriei publice, pentru perioada 2019 - 2020, Ministerul Finantelor Publice are in vedere emiterea de euroobligatiuni in valoare de aproximativ 8,25 miliarde euro (echivalent) din care 3 miliarde euro au fost emise in data de 3 aprilie 2019", precizeaza sursa citata.

Pe de alta parte, Ministerul arata ca practica in domeniu releva faptul ca emitentii suverani utilizeaza programe MTN, fara a limita valabilitatea acestora pe o anumita perioada de timp, un program fiind lansat cu o valoare initiala care poate creste pe parcurs in functie de perioada finantata, de schimbarile necesitatilor de finantare si de alte elemente relevante pentru emitent (strategia de finantare, evolutia deficitului bugetar etc) . Astfel, in cazul Poloniei valoarea Programului MTN a crescut gradual incepand cu anul 2007, de la 25 miliarde euro, la un nivel de 60 miliarde euro in anul 2019.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2849 ori
Citeste mai multe despreimprumuturi externe Romania