Fifor promite ca Fortele Navale vor fi inzestrate cu un submarin produs intr-un santier romanesc

Luni, 29 Ianuarie 2018, ora 12:17
935 citiri
Fifor promite ca Fortele Navale vor fi inzestrate cu un submarin produs intr-un santier romanesc
Foto: Arhiva Facebook/ Mihai Fifor

Ministrul propus pentru Aparare, Mihai Fifor, a precizat, luni, la audierea sa de catre comisiile de specialitate ale Parlamentului, ca are in vedere lansarea unui program de inzestrare a Fortelor Navale cu un submarin produs intr-un santier romanesc.

"Trebuie sa intarim capabilitatile militare la Marea Neagra. Acest an va fi anul inzestrarii Fortelor Navale Romane pentru ca este foarte mare nevoie de modernizare la Fortele Navale. Cred ca este un program extrem de ambitios cel pe care ne propunem sa-l lansam si sa-l ducem pentru aprobare in CSAT si in Parlament - programul inzestrarii Fortelor Navale cu un submarin, deci cu capacitati de lupta submarine, un lucru care ar putea sa readuca Fortele Navale in zona de principal actor, principal jucator la Marea Neagra, cum de altminteri ne dorim sa fim ca Armata romana in ansamblu", a spus Fifor.

El a spus ca programul este pe termen mediu, iar submarinul va fi produs in Romania.

"Stiu ca poate parea putin stranie aceasta chestiune. Armata are inca in dotare submarinul Delfinul pentru exercitii si, prin urmare, nu cred ca e nimic spectaculos in ideea de a putea sa derulam un astfel de program pe termen mediu cu productie a unei astfel de capacitati intr-un santier naval romanesc", a adaugat Fifor.

In aceste momente au loc audierile ministrilor in comisiile de specialitate ale Parlamentului, unde acestia isi primesc avizele.

Urmariti alaturi de Ziare.com prestatiile ministrilor si a premierului Viorica Dancila.

Ministrul propus al Economiei, despre prioritatile sale: Nu vreau sa intram in detalii. Imi cer scuze ca sunt emotionatMinistrul propus al Energiei: Fara energie nu se aprinde becul si nu functioneaza telefonul ...citeste mai departe despre "Fifor promite ca Fortele Navale vor fi inzestrate cu un submarin produs intr-un santier romanesc" pe Ziare.com

#inzestrare armata Romania submarin, #Fifior ministru Aparare Nationala , #Stiri Guvern