Iohannis merge la summitul PPE din Malta - se va discuta despre Brexit, migratie si Balcanii de Vest

Joi, 30 Martie 2017, ora 09:12
903 citiri
Iohannis merge la summitul PPE din Malta - se va discuta despre Brexit, migratie si Balcanii de Vest
Foto: Administratia Prezidentiala

Presedintele Klaus Iohannis merge joi in Malta, unde va participa la Summitul PPE, alaturi de alti sefi de state si de guverne din familia populara europeana, la care se vor discuta teme precum Brexit, migratie si situatia din Balcanii de Vest.

Presedintele Romaniei va sustine o alocutiune in cadrul celei de-a doua sesiuni a Congresului PPE, la care participa aproximativ 1.500 de persoane, printre care se numara prim-ministri si sefi de stat ai tarilor membre UE, dar si presedinti ai institutiilor europene, anunta Administratia Prezidentiala.

Citeste si Brexitul a fost declansat oficial. Liderii UE avertizeaza: Urmeaza un proces dureros, va fi promovata Europa cu mai multe viteze

In marja Summitului PPE, presedintele Iohannis va avea o intalnire cu prim-ministrul Republicii Malta, Joseph Muscat, dar si cu presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, cu care va discuta despre perspectivele de consolidare a relatiilor bilaterale dintre cele doua state, precum si parcursul european al Ucrainei.

Europarlamentarul Siegfried Muresan, purtatorul de cuvant al PPE, spune, intr-un interviu acordat News.ro, ca Partidul Popular European va adopta o serie de rezolutii la Congresul de saptamana viitoare, prin care propune un nou mecanism privind acordarea azilului pentru refugiati, pentru a ridica o parte din povara financiara asupra Uniunii, precum si un plan concret de actiune pentru combaterea propagandei Rusiei din Europa, care s-a intensificat in ultima perioada. ...citeste mai departe despre "Iohannis merge la summitul PPE din Malta - se va discuta despre Brexit, migratie si Balcanii de Vest" pe Ziare.com

#Klaus Iohannis summit Malta , #Stiri Guvern