Lectia de istorie pentru uzul senatorului: Rezistenta armata anticomunista din Romania

Marti, 31 Octombrie 2017, ora 19:08
1124 citiri
Lectia de istorie pentru uzul senatorului: Rezistenta armata anticomunista din Romania

In Comisia Juridica a Senatului Romaniei s-a discutat pe 30 octombrie 2017 un proiect de lege privind stabilirea unei zile care sa aminteasca de rezistenta armata anticomunista. Comisia a dat un raport de respingere a proiectului. Indeosebi declaratiile senatorului PSD Serban Nicolae au retinut atentia opiniei publice.

Pe scurt, cu referire la ceea ce s-a intamplat dupa 23 august 1944, parlamentarul a afirmat ca rezistenta armata anticomunista a fost "una care slabea capacitatea de aparare a Romaniei", ca ea era "mai degraba indreptata impotriva intereselor" acesteia.

Cunoasterea istorica aproximativa, mai bine zis deformata, nu doar ca nu ajuta, ci mai degraba strica in cazul celor chemati sa faca - ori sa desfaca - legi.

De aceea, as vrea sa amintesc cateva chestiuni pentru uzul politicienilor care se pronunta, cu pretentia ca stiu, pe teme de istorie, in speta pe cea a rezistentei armate anticomuniste. Nadajduiesc ca lectura acestui text va fi de ajutor.

Stalinistii au condus Romania

Romania s-a aflat in razboi cu Uniunea Sovietica si cu ceilalti Aliati din 1941 pana la sfarsitul lunii august 1944. Infranta militar, Romania a facut o intoarcere de 180 de grade atunci, pentru ca elitele politice si militare romanesti au considerat, in buna masura, ca astfel se putea evita o catastrofa. Insa tara a fost ocupata de Armata Rosie, iar trupele Kremlinului aveau sa ramana aici pana in 1958, asadar inca 13 ani dupa incheierea razboiului si 11 ani dupa incheirea Tratatului de Pace de la Paris.

La plecarea lor dincolo de Prut, sovieticii au lasat in urma un sistem politic, social si economic care il copia in detaliu pe cel din URSS, incluzand ingineria si omogenizarea sociala, distrugerea vechilor elite, sistemul concentrationar, confiscarea proprietatilor (sub numele de nationalizare sau colectivizare), indoctrinarea populatiei, cultul conducatorului suprem s.a.m.d.

Stalin a murit in 1953, dar stalinistii au condus Romania pana in 1989.

Partidul Comunist Roman a fost de la inceputurile sale o veritabila coloana a V-a in Romania, slujind ideologia Kremlinului si planurile expansioniste ale URSS.

Modelul sovietic a fost copiat si in privinta politiei politice. Securitatea a fost creata in 1948 ca un NKVD local, mai mic, dar nu mai putin feroce. Cu ajutorul acestui instrument politic, puterea comunista a controlat si transformat societatea romaneasca potrivit modelului stalinist.

La Bucuresti nu a existat un guvern cu adevarat legitim ...citeste mai departe despre "Lectia de istorie pentru uzul senatorului: Rezistenta armata anticomunista din Romania" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Serban Nicolae rezistenta anticomunisti , #Stiri Guvern