M. Finante: Bugetul pentru acest an va fi pe un deficit de 2,2%

Marti, 23 Octombrie 2012, ora 18:27
1234 citiri
M. Finante: Bugetul pentru acest an va fi pe un deficit de 2,2%

Tinta pentru deficitul bugetar al Romaniei in 2012 va ramane 2,2% din PIB dupa rectificarea bugetara.

Tinta de deficit in raport cu UE va ramane si ea neschimbata la 3%, deoarece schimbarile privesc doar structura bugetului, a declarat, marti, Ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu, dupa dezbaterea motiunii simple a PDL.

"Bugetul pentru acest an va fi pe un deficit de 2,2%, inclusiv dupa rectificarea din aceste zile. Nu vor fi probleme cu asigurarea salariilor, salariile din serviciile publice si cu plata pentru furnizorii restanti de catre unele ministere care au primit servicii din partea unor companii private", a spus Florin Georgescu, citat de Agerpres.

El a explicat ca economia deficitului bugetar in septembrie 2012 se cifra la 11,5 miliarde lei: "Suma de 11,5 miliarde lei reprezinta deficitul neconsumat, nu excedent. Deficit este atunci cand ai cheltuieli mai mari decat veniturile. In septembrie 2012, deficitul era de 1,2%. Restul este economie la deficit, dar nu este excedent. Anul se va incheia cu deficit de 2,2%", a mai mentionat Georgescu.

Ministrul Finantelor a precizat ca FMI nu negociaza cu statele in care se deruleaza campanii electorale, urmatoarea misiune urmand sa vizeze subiecte legate de cresterea economica, rata inflatiei, deficitul bugetar si datoria publica.

A doua rectificare bugetara pe anul 2012 este fundamentata pe o crestere economica revizuita in scadere la 1%, fata de nivelul de 1,2% luat in calcul la prima rectificare bugetara, in august 2012, in timp ce bugetul initial a fost construit pe o crestere de 1,8-2,3%, potrivit proiectului de ordonanta privind rectificarea bugetara, publicat de Ministerul Finantelor Publice.

Deficitul bugetului general consolidat este mentinut la 13,66 miliarde lei, respectiv 2,2% din Produsul Intern Brut.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#declaratie Florin Georgescu, #rectificare bugetara 2012, #deficit bugetar 2012 Romania, #motiune cenzura PDL , #Stiri Guvern