Orban: Corectiile financiare pe cele patru Programe operationale, in jur de 600 de milioane euro

Sambata, 27 Octombrie 2012, ora 14:02
1622 citiri
Orban: Corectiile financiare pe cele patru Programe operationale, in jur de 600 de milioane euro

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ca nivelul corectiilor financiare propuse de Comisia Europeana pentru programele Transport, Mediu, Competitivitate Economica si Regional se ridica la aproximativ 600 de milioane de euro.

Orban s-a aflat vineri la Bruxelles, unde a discutat cu oficiali ai Comisiei Europene despre corectiile financiare pentru cele patru programe pentru care platile au fost intrerupte de la 1 iulie.

El a afirmat ca acceptarea prealabila de catre partea romana a corectiilor financiare este o conditie pentru posibilitatea reluarii platilor pentru Programul Operational de Mediu, pentru care nu s-a notificat joi presuspendarea de catre Comisie, precum si pentru axele din programele Regional si de Transport care de asemenea nu au intrat in procedura de presuspendare.

"Deocamdata vorbim de estimari preliminare, pentru ca nu poti sa ai cifrele exacte, proiecte in curs de derulare, iar altele la care nu s-au transmis cererile de rambursari. Sumele totale pe cele patru programe din gestiunea DG Regio sunt de 600 de milioane de euro. E o evaluare preliminara, ar putea sa mai creasca si sa mai scada. Nu am dat niciun fel de acord pe aceasta chestiune, subiectul va fi discutat in detaliu cu CE", a spus Orban, care a adaugat ca partea romana va solicita consiliere pe nivelele propuse de Comisia Europeana.

Potrivit ministrului Orban, la cele 600 de milioane de euro pentru cele patru programe mentionate se mai adauga si cele aproximativ 175 de milioane de euro de corectii financiare deja acceptate pentru programul POSDRU.

CE a informat, joi, autoritatile romane ca a decis sa presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinantate prin fondurile structurale ale UE, respectiv "Transport", "Regional" si "Cresterea competitivitatii economice", Romania avand la dispozizie doua luni pentru remedierea deficientelor.

"Pentru a proteja bugetul UE", au fost propuse corectii financiare pentru aceste trei programe si pentru programul "Mediu", a informat un comunicat al Comisiei.

Ministrul Orban declara in septembrie ca nivelul corectiilor financiare pentru cele patru programe operationale s-ar ridica la "cateva sute de milioane de euro".

#corectii financiare programe operationale, #Leonard Orban corectii financiare, #fonduri europene romania , #Stiri Guvern