PMP cere BEC prelungirea programului de vot pentru ca romanii din diaspora sa poata vota si dupa 21:00

Duminica, 26 Mai 2019, ora 15:44
856 citiri
PMP cere BEC prelungirea programului de vot pentru ca romanii din diaspora sa poata vota si dupa 21:00
Foto: Arhiva Facebook/ Eugen Tomac

Eugen Tomac, liderul PMP, cere Biroului Electoral Central (BEC) sa prelungeasca programul sectiilor de votare din strainatate astfel incat romanii din diaspora sa poata vota si dupa ora 21:00.

Tomac scrie, pe contul sau de Facebook, ca uriasele cozi care s-au format la sectiile de vot din Diaspora demonstreaza ca PSD vrea sa ingradeasca dreptul romanilor de-asi exercita acest drept.

"Cozile formate la sectiile de vot din Diaspora demonstreaza ca Guvernul PSD vrea sa ingradeasca dreptul acestora de a-si exprima optiunea. Mai ales ca, stiu si ei, romanii plecati la munca in strainatate voteaza traditional impotriva actualei puteri.

Partidul Miscarea Populara cere Biroului Electoral Central si Ministerului de Externe sa decida de urgenta prelungirea programului sectiilor de vot din strainatate, astfel incat toti romanii din Diaspora si din R. Moldova care se prezinta la vot sa isi poata exercita dreptul si dupa ora 21.00.

Precizam ca, in anumite state din Uniunea Europeana, votul s-a desfasurat timp de doua zile, tocmai pentru a incuraja participarea cetatenilor la scrutin", se arata pe pagina de Facebook a liderului PMP.

Romanii din diaspora s-au mobilizat uimitor pentru a merge la sectiile de votare. Pe Facebook s-au organizat grupuri in care oamenii care pot asigura transportul anunta de unde pleaca si unde se duc sa voteze.

Inca de la prima ora si chiar cu mult inainte de deschiderea sectiilor de votare, romanii au format cozi la care au stat chiar si cateva ore.

Iata aici detalii - Diaspora isi arata din nou dragostea fata de tara: Mobilizare la vot mai ceva ca la prezidentiale (Foto si Video)

Romanii sunt asteptati, duminica, la urne, pentru a vota in doua scrutine importante: alegerile europarlamentare si referendumumul pentru justitie.

Vezi aici LIVE cum se desfasoara votul de azi. ...citeste mai departe despre "PMP cere BEC prelungirea programului de vot pentru ca romanii din diaspora sa poata vota si dupa 21:00" pe Ziare.com

#prelungire program sectii votare , #Stiri Guvern