Scandalul accizelor la benzina. Cosea: Refuzul presedintelui Basescu este corect, dar tardiv

Luni, 02 Decembrie 2013, ora 18:48
2250 citiri
Scandalul accizelor la benzina. Cosea: Refuzul presedintelui Basescu este corect, dar tardiv

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a anuntat, intr-o conferinta de presa, ca nu va semna memorandumul privind acordul incheiat de Guvern cu FMI, invocand majorarea accizei la carburanti. Potrivit analistul Mircea Cosea, decizia presedintelui este corecta, insa trebuia facuta in timp util.

"Ideea domnului presedinte este, in mod teroretic, corecta. Si eu sunt impotriva accizarii suplimentare, insa masura pe care presedintele o foloseste, de a bloca bugetul, este o metoda de natura politica. Daca avea un interes economic, daca intr-adevar vroia ca lucrurile sa mearga si sa propuna o metoda de inlocuire a accizei cu altceva, acest lucru trebuia facut in timp util, nu in ziua in care incep discutiile in Parlament", a declarat pentru Business24 Mircea Cosea, analist economic.

Cosea sustine ca presedintele ar fi trebuit sa isi prezinte parerea in momentul in care a aparut proiectul de buget.

"Este o decizie care nu trebuia sa fie luata acum. Ar fi fost necesar ca domnul presedinte, care are o idee in legatura cu inlocuirea accizei la carburanti cu preluarea unor fonduri de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si cu alte fonduri de la comunitati, sa fi fost discutata mai demult. Este prea tarziu si nu se mai poate face nimic" sustine Cosea.

Potrivit acestuia, tot ceea ce s-a declarat in urma cu o zi legat de solidaritatea cu poporul roman, este negat prin aceasta lupta.

"Argumentele sunt justificate politic nu economic, iar cei care vor avea de suferit sunt contribuabili si in general intreaga populatie. Neaprobarea bugetului, duce la intarzierea lui si duce la intarzierea platilor care trebuiau facute de la 1 ianuarie 2014. Este o blocare financiara care aduce prejudicii populatiei in primul rand si economiei pe ansamblu" a declarat analistul economic.

Presedintele Romaniei a respins intelegerea cu FMI

Presedintele Traian Basescu a precizat, intr-o conferinta de presa, ca a decis sa nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza majorarii accizei la carburanti cu 7 centi pe litru.

"Subiectul e legat de memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare de guvern, memorandum ce abordeaza doua teme. Prima, aprobarea rezultatului discutiilor cu FMI, CE si BM, iar cea de-a doua tema este aprobarea semnarii de catre ministrul Chitoiu si Voinea. E vorba de Memorandumul pentru aprobarea negocierilor cu FMI si aprobarea pentru semnarea scrisorii guvernului catre Fond, scrisoare ce ar trebui sa intre in board in decembrie", a declarat seful statului in conferinta de presa.

Basescu a explicat ca refuza semnarea memorandumului din cauza majorarii acizei pe carburanti.

"Am decis sa nu aprob acest Memorandum pentru ca pe pagina a treia este facuta mentiunea, la obligatiile asumate de guvern, majorarea accizei la carburanti cu 7 centi pe litru. Nu imi voi asuma aceasta masura antieconomica, impotriva intereselor Romaniei si a sanselor de relansare a economiei. Propaganda poate spune foarte multe, eu spun insa precis ca Romania nu e depedenta de transe de bani de la FMI, renegocierea nu creeaza nicio problema de finantare, mai ales ca motivul pentru care nu il aprob e legat chiar de relansarea economica", a declarat Traian Basescu.

#memorandum aprobare negocieri FMI, #aprobare negocieri FMI, #memorandum respins Basescu , #Stiri Guvern