Romanii peste 25 de ani vor avea pasapoarte valabile 10 ani. Legea merge la Iohannis

Miercuri, 23 Mai 2018, ora 16:07
1092 citiri
Romanii peste 25 de ani vor avea pasapoarte valabile 10 ani. Legea merge la Iohannis
Foto: Arhiva Ziare.com

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativa prin care valabilitatea pasapoartelor simple electronice este extinsa de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au implinit 25 ani.

Scopul principal al proiectului de lege este fluidizarea in actiunile serviciilor de pasapoarte prin reducerea numarului de cereri pentru eliberarea pasapoartelor.

Un alt amendament la articolul 40 al proiectului pentru modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 prevede: "Exercitarea de catre o persoana a dreptului la libera circulatie in strainatate se suspenda numai in urmatoarele situatii: este inculpata intr-o cauza penala si a fost dispusa, in conditiile Codului de procedura penala, instituirea unei masuri preventive, cu impunerea dupa caz, a obligatiei de a nu parasi o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decat cu incuviintarea prealabila a acestuia."

In forma initiala a Legii, articolul 40 era formulat astfel: "Exercitarea de catre o persoana a dreptului la libera circulatie in strainatate se suspenda numai in urmatoarele situatii: a) este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala si a fost dispusa instituirea unei masuri preventive in conditiile Codului de procedura penala", insa initiatorii anunta ca e nevoie de schimbarea textului tocmai pentru o definire mai corecta si pentru ca a fost scos din legislatie cuvantul "invinuit".

De asemenea, un alt amendament prevede cresterea valabilitatii pasapoartelor de la 3 la 5 ani pentru persoanele intre 12 si 25 de ani.

Initiativa legislativa a fost adoptata de Camera Deputatilor cu 276 de voturi de sustinere, fiind for decizional, urmand ca aceasta sa ajunga la presedintele Klaus Iohannis spre promulgare.

Senatul a adoptat ca prima camera sesizata initiativa legislativa in sedinta din 6 septembrie 2016.

Citeste si Vom fi informati prin SMS ca urmeaza sa ne expire pasaportul ...citeste mai departe despre "Romanii peste 25 de ani vor avea pasapoarte valabile 10 ani. Legea merge la Iohannis" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pasaport electronic valabilitate 10 ani , #Stiri Guvern