Un deputat isi justifica salariul de 9000 de lei pe luna: Un demnitar prost platit este vulnerabil la prostie si la coruptie

Miercuri, 21 Februarie 2018, ora 15:06
1020 citiri
Un deputat isi justifica salariul de 9000 de lei pe luna: Un demnitar prost platit este vulnerabil la prostie si la coruptie
Foto: Camera Deputatilor

Remus Borza, deputat independent, a declarat in plenul Parlamentului ca indemnizatia de 9.000 de lei pe care parlamentarii o primesc este "decenta".

El mai spune ca alesii nu pot veni "desculti" la serviciu si ca "un demnitar prost platit este vulnerabil la prostie si la coruptie".

" (...) Ce pretentii aveti? Sa venim desculti, sa venim in cioareci, in opinci, in blugi? (...) Este o indemizatie decenta 9.000 de lei. Nu spun ca e mica, nu spun ca e mare. (...) Un demnitar prost platit este vulnerabil la prostie si la coruptie. Haideti sa punem la adapost demnitarii tarii de astfel de tentatii!", a spus Borza.

Deputatul independent a criticat si discursul opozitiei cu privire la majorarea indemnizatiilor alesilor.

"Si alaltaieri, cand am discutat pe motiunea simpla pe munca am vorbit despre ipocrizia si populismul unor colegi. Ce ipocrizie e mai mare decat sa votezi impotriva propriilor indemnizatii si sa te calci pe picioare la casierie ca sa le incasezi?

Nu am vazut niciun semnatar din cei 52 pe motiunea simpla ca s-au legat cu lanturi ca o forma de protest impotriva acestor indemnizatii sau ca au refuzat sa le incaseze, dupa cum nici la USR nu am vazut niciun coleg care sa dea o declaratie la casierie prin Secretariatul general, ca refuza incasarea indemnizatiei", a mai spus Borza.

Deputatul PNL Pavel Popescu a cerut un drept la replica, precizand ca a donat pentru un an banii primiti in urma majorarii salariale.

"Nu suntem demni de banii pe care ii primim daca de comportam asa cum ne comportam", a declarat Popescu, criticand interventia obscena pe care deputatul PMP Corneliu Bichinet a avut-o, in plen, cu privire la deputatul PSD Andreea Cosma.

Corneliu Bichinet, deputat PMP, i-a cerut social-democratei Andreea Cosma sa spuna ce fel de relatie a avut cu procurorul Mircea Negulescu, exprimarea sa iscand o serie de critici in sala de plen.

De la inceputul acestui, parlamentarii primesc o indemnizatie majorata cu aproximativ 800 de lei ca urmare a cresterii salariului minim. In luna decembrie 2017 un deputat fara nicio functie a avut un venit net de 9.153 lei, iar in luna ianuarie acesta a crescut la 9.993 lei.

Parlamentarii au primit pe ianuarie indemnizatii majorate cu aproape 10%. Dragnea nu stie, ca nu si-a verificat cardulSalariul lui Iohannis si ale ministrilor au crescut cu 1.000 de lei in ianuarie, desi Olguta Vasilescu spunea ca au scazut ...citeste mai departe despre "Un deputat isi justifica salariul de 9000 de lei pe luna: Un demnitar prost platit este vulnerabil la prostie si la coruptie" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#indemnizatie majorata parlamentari, #salarii majorate parlamentari, #indemnizatie 9000 lei , #Stiri Guvern