Vadim Tudor este audiat in dosarul in care este acuzat de fals si abuz in serviciu

Miercuri, 04 Decembrie 2013, ora 13:58
1105 citiri
Vadim Tudor este audiat in dosarul in care este acuzat de fals si abuz in serviciu
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat, miercuri, la Parchetul instantei supreme pentru a fi audiat, el declarand ca le va spune anchetatorilor ca denuntatoarea sa, Angela Balan, nu putea ajunge europarlamentar intrucat nu figura pe listele pentru aceasta functie.

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a spus ca este pregatit sa dea o declaratie in fata procurorilor Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) in legatura cu acuzatiile pe care i le aduce fosta membra a PRM Angela Balan. Vadim Tudor a precizat ca vizitele la Parchet sunt obositoare pentru el si ca acestea nu au nicidecum rolul de a-l umili.

El a mai spus ca denuntatoarea sa nu putea ajunge europarlamentar, intrucat nu era la rand pe listele pentru aceasta functie, aspect pe care il va arata si procurorilor, in declaratia sa, urmand sa aduca si documente in acest sens.

Parchetul instantei supreme anunta, in 29 noiembrie, ca europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este urmarit penal pentru fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu, dupa ce, in perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, ar fi intocmit si semnat doua adrese prin care a comunicat Autoritatii Electorale Permanente date nereale.

"Dosarul s-a constituit ca urmare a plangerii formulate de B.A.M. prin care solicita efectuarea de cercetari si antrenarea raspunderii penale a europarlamentarului Vadim Tudor Corneliu, pentru faptul ca, in perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, ar fi intocmit si semnat doua adrese prin care a comunicat Autoritatii Electorale Permanente date nereale ce au produs efecte juridice", arata Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intr-un comunicat de presa.

Procurorii i-au adus atunci la cunostinta invinuirile, Corneliu Vadim Tudor solicitand un termen pentru pregatirea apararii.

Corneliu Vadim Tudor declara, la iesirea de la Parchetul instantei supreme, ca a fost pus sub invinuire in cazul unei plangeri facute de "doamna aproape septuagenara Angela Balan", care l-a acuzat ca ar fi anuntat la Autoritatea Electorala Permanenta ca ea nu mai era membra a PRM.

"Este o facatura, bineinteles, menita sa-mi tina mainile ocupate. Este doamna aproape septuagenara Angela Balan, suparata ca nu i-am dat ei postul lui Gigi (Gigi Becali, n.r.). Ma da in judecata Angela Balan cum ca eu as fi anuntat la Autoritatea Electorala Permanenta ca ea nu mai era membra a partidului, si ea era. Pai nu era, ca ea devenise vicepresedinte la UNPR, deci era <>. Si cand am aflat asta, automat, conform statutului oricarui partid politic din lumea asta, am dat-o afara, care-i problema?", a spus atunci Corneliu Vadim Tudor.

Europarlamentarul a precizat ca dosarul ar fi disjuns "din cel al lui Cezar Marin" si ca va aduce probe in apararea sa.

"Eu am trimis adresa la Autoritatea Electorala Permanenta ca nu-i vine ei randul si ca ii venea colonelului in rezerva Dan Zamfirescu", spunea europarlamentarul.

Vadim Tudor a fost reclamat la Parchetul ICCJ de un fost subaltern

Corneliu Vadim Tudor a fost reclamat la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie de fostul sau asistent Cezar Marin, de la Parlamentul European, care sustine ca politicianul i-ar fi incasat salariul, plangerea fiind inregistrata in 5 iulie 2011.

Potrivit lui Cezar Catalin Marin, Corneliu Vadim Tudor i-ar fi falsificat semnatura pe contractul de munca depus la Parlamentul European si pe statele de plata, incasand in locul sau aproximativ 40.000 euro, reprezentand salariul din perioada august 2009-iunie 2011.

Marin si-a dat demisia din functia de asistent si a inaintat in 2011 o plangere Parchetului ICCJ, acuzandu-l pe Vadim Tudor de fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals.

#europarlamentar Corneliu Vadim Tudor, #ancheta Vadim Tudor , #Stiri Guvern