Samsung, interesat de chipurile Hynix pentru smartphone-urile din seria Galaxy S

Joi, 18 Aprilie 2013, ora 10:56
1602 citiri
Samsung, interesat de chipurile Hynix pentru smartphone-urile din seria Galaxy S
Sursa foto: Techreport.com

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co analizeaza posibilitatea utilizarii de chipuri de memorie produse de rivalul SK Hynix Inc pentru viitoarele sale produse, inclusiv pentru noul smartphone Galaxy S 4 ce va fi lansat luna aceasta, a declarat joi directorul diviziei de produse mobile de la Samsung, J.K. Shin.

Un acord cu Samsung ar da un impuls pentru SK Hynix, care se bazeaza in principal pe Apple Inc pentru chipurile sale DRAM. De asemenea, anuntul scoate in evidenta existenta unor restrictii in aprovizionarea cu chipuri pe masura ce producatorii de dispozitive mobile se pregatesc sa vina cu noi produse cu o memorie mai mare, transmite Reuters.

Samsung este cel mai mare producator mondial de chipuri DRAM si pana acum s-a bazat pe propriile chipuri pentru smartphone-urile Galaxy. Cu toate acestea analistii se asteapta ca grupul sud-coreean sa inceapa sa caute si alti furnizori de chipuri pentru a se asigura ca nu vor exista intreruperi in livrarile ultimului model de smartphone Galaxy S4.

Potrivit analistilor Galaxy S4, care va incepe sa fie comercializat la finele acestei luni, ar urma sa inregistreze vanzari de peste 10 milioane de unitati pe luna, devansand vanzarile de iPhone.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#chipuri Samsung Galaxy S, #procesor smartphone Samsung, #lansare Samsung Galaxy S4, #producatori chipuri telefoane mobile , #Componente hardware