ANAF: Contribuabilii mari si mijlocii vor depune numai electronic declaratiile fiscale

Joi, 21 Octombrie 2010, ora 17:13
1937 citiri
ANAF: Contribuabilii mari si mijlocii vor depune numai electronic declaratiile fiscale

Contribuabilii mari si mijlocii vor depune numai electronic declaratiile fiscale incepand cu obligatiile aferente lunii octombrie, a anuntat, joi, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), relateaza Mediafax.

Astfel, la data de 25 noiembrie, vor fi transmise prin intermediul Sistemului Electronic National (SEN) declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat, impozitul pe profit, obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale, precum si deconturile privind accizele, impozitul la titeiul din productia interna, cel de TVA si cel special de TVA.

Totodata, va fi transmisa declaratia recapitulativa privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare si declaratia rectificativa.

SEN este administrat de Centrul National de Management pentru Societatea Informationala (CNMSI), subordonat Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

Declaratiile mentionate se depun prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro, iar documentele trebuie semnate prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii privind semnatura electronica.

"ANAF incurajeaza persoanele care nu se incadreaza in categoria contribuabililor mari sau mijlocii sa utilizeze mijlocul electronic de depunere a declaratiilor fiscale ca metoda alternativa de declarare", se arata intr-un comunicat al institutiei.

De la 1 august 2009, companiile mijlocii sunt acele firme care au o cifra de afaceri cuprinsa intre 6,7 milioane lei si 70 milioane lei.

Companiile mari sunt societatile cu afaceri de peste 70 milioane de lei. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#anaf, #contribuabili, #declaratii, #fiscale , #Electronice