Epson vizeaza o cifra de afaceri de 9 milioane de euro in 2012,

Marti, 20 Martie 2012, ora 16:38
1733 citiri
Epson vizeaza o cifra de afaceri de 9 milioane de euro in 2012,

Epson, producator de echipamente din domeniul imaginii - imprimante, proiectoare si LCD-uri, tinteste pentru 2012 o cifra de afaceri de 9 milioane de euro, reprezentand un avans de 11% fata de anul precedent.

Strategia de anul acesta se concentreaza pe diversificarea portofoliului de imprimante inkjet adresate companiilor mici si mijlocii, dar si consumatorilor individuali.

"Anul trecut am inregistrat vanzari totale de 8 milioane de euro, din care 6 milioane de euro au fost asigurate de comercializarea imprimantelor", a declarat Simona Decuseara, National Sales & Marketing Manager Epson Romania.

Totalizand 15% din vanzarile din regiune, Epson Romania detine pe plan local o cota de 5% din piata multifunctionalelor ink-jet, 90% din piata imprimantelor matriceale si 25% din piata videoproiectoarelor.

"Pentru anul 2012 ne propunem o cifra de afaceri de 9 milioane euro, incluzand imprimante si videoproiectoare. In ceea ce priveste imprimantele, vom aduce multe echipamente noi care au in comun o caracteristica esentiala pentru piata din Romania: costuri de exploatare scazute. Fie ca este vorba despre gama Workforce, imprimante business inkjet cu un cost pe pagina la jumatate fata de echipamentele laser, imprimante large format sau de noua gama L, Epson raspunde acestei tendinte", a adaugat Simona Decuseara.

Dupa o evolutie relativ liniara, piata de printing a inregistrat in ultimul trimestru din 2011 o crestere de peste 28% comparativ cu perioada similara a anului precedent, fiind impulsionata de clientii business care vor sa obtina pe termen mediu si lung optimizari la nivelul costurilor operationale si care si-au reluat investitiile in sectorul IT.

Exista o evolutie a cererii pentru imprimante care sa tipareasca volume mari la costuri cat mai mici. In ceea ce priveste tehnologiile de listare utilizate, clientii din segmentul corporate se orienteaza tot mai mult catre echipamente inkjet, capabile sa listeze volume mari la calitate ridicata si costuri reduse.

Aceasta tendinta este remarcata si la nivelul consumatorilor individuali, in categoria carora intra studentii care au nevoie sa tipareasca un volum mare de documente si utilizatorii pasionati de fotografie care doresc sa aiba si pe format imprimat albumele la costuri reduse.

#Epson imprimante, #Epson cifra de afaceri, #Epson vanzari in Romania , #Periferice