Apple incepe sa piarda teren pe piata de tablete

Joi, 15 Martie 2012, ora 08:45
1811 citiri
Apple incepe sa piarda teren pe piata de tablete

Apple este in continuare producatorul cu cele mai mari vanzari de tablete din lume, dar cota sa de piata s-a redus cu 6,8% in trimestru patru din 2011.

Apple a inregistrat o scadere a cotei pe piata tabletelor la nivel global, de la 61,5% la 54,7% in trimestrul patru din 2011, potrivit firmei de consultanta si cercetare IDC.

Reprezentantii IDC au declarat ca scaderea cotei de piata a Apple se datoreaza rivalului sau Amazon, prin tableta Kindle Fire.

Amazon a raportat vanzari de 4,7 milioane de tablete, reusind sa capteze o cota de piata de 16,8% si contribuind la cresterea cotei de piata a Android, de la 32,3% la 44,6%.

Totusi, Apple a reusit sa vanda pana la 4,3 milioane de tablete in trimestrul anterior, asa ca scaderea nu reprezinta un motiv de ingrijorare pentru companie.

Oficialii Apple se asteptau la aceste rezultate, considerate normale atunci cand apare pe piata un competitor puternic, precum Kindle Fire.

Pe de alta parte, lansarea noii tablete iPad si scaderea cu 100 de dolari a pretului tabletei iPad 2 va asigura o crestere a vanzarilor companiei, spun specialistii.

IDC se asteapta ca Android sa depaseasca iPad la nivel global pana in 2015, datorita numarului mare de vanzatori de dispozitive low-cost.

IDC a anuntat ca vanzarile de dispozitive eReader au crescut in trimestrul patru din 2011 cu 64,6% de la trimestrul la trimestru si cu 64,3% de la an la an.

#Apple iPad vanzari, #Apple iPad cota de piata, #Apple iPad vanzari tablete, #Apple iPad vs Kindle Fire , #Stiri Hardware