WiMax, tehnologia pentru internet de mare viteza, va fi lansata in Romania

Miercuri, 29 Noiembrie 2006, ora 06:00
1200 citiri

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a organizat, marti, o dezbatere publica pe marginea studiului privind elaborarea strategiei pentru acordarea licentelor WiMax."Scopul final al activitatii MCTI este de a da posibilitatea unui numar cat mai mare de cetateni sa utilizeze tehnologiile informatiei. Tinta noastra finala sunt utilizatorii si nu tipul de tehnologie folosita pentru a le oferi acestora acces la societatea informationala. Acest lucru nu inseamna insa ca MCTI nu este interesat si de incurajarea competitiei intre tipurile de tehnologii, precum si intre operatori. Iar tehnologia WiMax, folosita de numerosi operatori in Europa, poate fi o alternativa cost-effective pentru utilizatorii din zonele rurale", a declarat ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy.

Obiectivul major al acestui studiu a fost acela de a oferi primele informatii si o imagine de ansamblu asupra strategiei care ar trebui aplicata in acest domeniu. Pentru atingerea acestui obiectiv, s-au urmarit evidentierea tendintelor in dezvoltarea tehnologica, identificarea frecventelor folosite la nivel mondial si mai ales la nivel european, determinarea dimensiunilor pietei potentiale, precum si analiza modelelor de atribuire de licente.

Dezbaterea publica organizata marti de MCTI a urmarit obtinerea unui input eficient si valoros din partea industriei IT&C cu privire la rezultatele studiului si la modul in care acest proiect poate deveni fezabil si competitiv in implementare. Potrivit MCTI, rezultatele acestei dezbateri, alaturi de concluziile studiului efectuat, vor alcatui baza de elaborare a strategiei pentru acordarea licentelor WiMax. Dezbaterea pe marginea studiului privind elaborarea strategiei pentru acordarea licentelor WiMax a avut loc in prezenta ministrului comunicatiilor, Zsolt Nagy, si a secretarului de stat pentru comunicatii, Florin Bejan.

WiMax provine de la Worldwide Interoperability for Microwave Access (interoperabilitate universala pentru acces prin microunde) si este o tehnologie bazata pe standarde ale industriei, care furnizeaza conexiuni de mare viteza la Internet pe distante lungi, bazata in prezent pe standardul 802.16d. WiMax poate fi folosit pentru un numar insemnat de aplicatii, cum ar fi conectivitate de mare viteza pentru business.

Tehnologia WiMax poate avea un numar mare de intrebuintari, de la furnizarea de Internet in zone greu accesibile din punct de vedere geografic pana la hot-spoturi, transport backhaul pentru comunicatiile de tip celular si Internet de mare viteza pentru companii. Vitexa maxima de transfer a datelor poate atinge 70 de MB pe secunda. Potrivit studiilor Gartner, numarul global de utilizatori WiMax va ajunge la 40 milioane in urmatorii patru ani, in timp ce numarul hotspoturilor se va dubla pana la sfarsitul acestei deceniu.

Romania ar putea avea numeroase avantaje prin utilizarea tehnologiei WiMax datorita costurilor reduse ale infrastructurii necesare si ariei largi de acoperire. Utilizarea WiMax ar putea contribui la furnizarea de acces rapid la informatie pentru comunitati izolate.

Bloombiz, Rompres