Berea romanilor la Euro 2008, de 4 ori mai scumpa decat la Bucuresti

Miercuri, 11 Iunie 2008, ora 09:56
1302 citiri
Berea romanilor la Euro 2008, de 4 ori mai scumpa decat la Bucuresti

Berea vanduta in apropierea stadionului de la Zurich, Elvetia, unde nationala de fotbal a Romaniei a disputat luni primul sau meci la Euro 2008 in compania Frantei, costa peste trei euro (5,5 franci elvetieni), adica de peste patru ori mai mult decat tapul de bere (unitate de masura - 330 ml) care se vindea in Piata Constitutiei din Bucuresti, in timpul jocului, cu 2,5 lei (0,69 euro).

Nici specialitatile locale nu sunt ieftine fata de ce se vinde in

Romania. La Zurich, un carnat costa peste trei euro (5,5 franci

elvetieni), fata de patru lei (1,1 euro) la Bucuresti, in timp ce o

cafea costa 2,4 euro (patru franci elvetieni).

Conform presei elvetiene, pretul berii la halba

la Zurich si la Berna este mai mic fata de cel de la Viena, orasul in

care se va juca finala campionatului, unde urca pana la 4,4 euro (7,3

franci elvetieni). Compania care va castiga cel mai mult de pe urma

manifestarii este Carlsberg, sponsor oficial al evenimentului.

Potrivit unui raport al Bank Austria, membra

a grupului UniCredit, sumele cheltuite pe produse si servicii de

romanii care se vor deplasa in Austria in aceasta vara vor fi cu peste

40% mai ridicate decat cele necesare in tara pentru obtinerea de beneficii

similare, ca urmare a diferentei dintre nivelurile de trai. Astfel, 100

de euro cheltuiti in Romania ar valora doar 58 de euro in Austria, un

nivel mai redus dintre tarile analizate fiind estimat doar pentru

Rusia, caz in care 100 de euro ar valora doar 54 de euro.

Euro 2008 va aduce berarilor o crestere

semnificativa a vanzarilor in aceasta perioada, in medie fiind estimata

o majorare a livrarilor de circa 30%. Un astfel de exemplu este United

Romanian Breweries Bereprod (URBB),

subsidiara a gigantului danez Carlsberg, unul dintre principalii

producatori interni de bere.

Oficialii URBB apreciau recent ca

vanzarile la brandul de bere Carlsberg, sponsorul oficial al

campionatului, se vor majora cu circa 35% fata de perioada similara a

anului trecut in perioada evenimentului. De asemenea, reprezentantii

URBB mizeaza pe o crestere de circa 25-30% a vanzarilor tuturor

brandurilor de bere din portofoliu pe segmentul HoReCa, in perioada

Euro 2008.

La nivelul intregii piete, este asteptata o

majorare cu circa 50-60 mil. euro a livrarilor de bere fata de

vanzarile normale pentru perioada iunie-iulie. Vifor Verescu,

directorul general al Patronatului Societatilor Independente

Producatoare de Bere din Romania, apreciaza ca, in mod normal,

vanzarile de bere in lunile iunie-iulie cresc cu circa 20% fata de

lunile obisnuite din an.

“In mod obisnuit, lunile iunie-iulie au o pondere

de circa 13,5% din totalul vanzarilor de bere la nivelul intregului an.

Daca tinem cont ca in aceasta perioada va avea loc Euro 2008 si daca

luam in calcul cresterea normala pentru cele doua luni, este de

asteptat ca ponderea de 13,5% sa se mareasca pana la 16% la nivelul

intregului an”, spune Versescu. In volum, este vorba de circa

500.000-600.000 de hectolitri de bere, care corespund unei valori de

circa 60 mil. euro.

Piata interna a berii a depasit, anul trecut, un

miliard de euro, respectiv 19,4 milioane hectolitri de bere.

Principalii competitori sunt multinationalele Heineken InBev, URBB si Ursus Breweries, care ocupa circa 80% din piata. Producatorii interni sunt reprezentati de European Food, Bere Azuga Robema si Bermas

Suceava. Romanii consuma in medie, pe an, 100 de litri de bere, in

comparatie cu un consumator german, care bea circa 108 litri de bere pe

an, si unul austriac, cu 110 litri de bere pe an.