Acer depaseste Dell la capitolul vanzari de PC-uri

Vineri, 16 Octombrie 2009, ora 09:14
1731 citiri
Acer depaseste Dell la capitolul vanzari de PC-uri

Grupul taiwanez Acer a depasit pentru prima data, in al treilea trimestru din acest an, producatorul american de calculatoare personale Dell in clasamentul mondial dupa vanzarile de PC-uri, arata un studiu publicat joi de cabinetul Gartner, citat de AFP, preluat de NewsIn.

In conditiile in care piata mondiala a crescut in al treilea trimestru cu 0,5%, Acer si-a sporit vanzarile cu 23,6%, sustinut mai ales de mini-PC-urile ieftine.

In urma evolutiei, Acer a ajuns la o cota de piata de 15,4%, fata de 12,8% in cazul grupului Dell, ale carui vanzari au scazut cu 6,7% in trimestrul incheiat.

In septembrie 2008, la un an dupa ce a urcat pe pozitia a treia in clasamentul mondial al fabricantilor de PC-uri, Acer anunta ca vrea sa detroneze Dell din pozitia secunda pana in 2011, mizand mai ales pe piata laptop-urilor.

Grupul american Hewlett-Packard (HP) ramane liderul pietei mondiale dupa vanzari, cu o cota de piata de 19,9% la finalul lui septembrie, fata de 18,4% in urma cu un an.

HP a inregistrat o evolutie buna in zona Asia-Pacific, mai ales in China.

Acer a depasit insa, din nou, grupul HP in regiunea Europa/Orientul Mijlociu/Africa, cu o cota de piata de 25,7%, fata de 19,9% in cazul HP.

Dell ramane lider pe piata americana, in ciuda unui declin al vanzarilor cu 8,9%, insa este urmat la mica distanta de HP.

Vanzarile mondiale de PC-uri au crescut in trimestrul trei cu 0,5%, la 80,9 milioane de unitati, numar peste asteptari, dupa mai multe luni de scadere a vanzarilor.

"Sunt rezultate bune", mai ales ca vanzarile din trimestrul al treilea din 2008 au fost foarte mari, a declarat analistul Mikako Kitagawa, citat in comunicatul Gartner.

Kitagawa a explicat ca cererea din partea populatiei a sustinut cresterea, in special ca urmare a ieftinirii laptop-urilor.

Pentru intregul an 2009, Gartner estimeaza, insa, o scadere a vanzarilor la nivel mondial cu 2%, la 285 milioane de unitati.

Lansarea noului sistem de operare al Microsoft, Windows 7, va avea un impact redus asupra cresterii vanzarilor de PC-uri, mai arata studiul Gartner. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#acer, # dell, # vanzari, # pc , #stiri Hewlett Packard