S-ar putea inchide ALRO Slatina? Vezi miza negocierilor cu Hidroelectrica

Joi, 19 Iulie 2012, ora 13:04
4138 citiri
S-ar putea inchide ALRO Slatina? Vezi miza negocierilor cu Hidroelectrica

Hidroelectrica, societate care a intrat in insolventa pe 20 iunie, a reusit in ultimele saptamani sa rezilieze contractele cu o parte dintre "baietii destepti" si sa renegocieze altele. Cu un singur partener nu s-a ajuns la o concluzie: Alro Slatina.

Gigantul producator de aluminiu nu doar ca negociaza la sange noul contract cu furnizorii de energie hidro, dar ar putea sa isi faca bagajele si sa plece din tara cu milioane de euro care ar fi trebuit sa ajunga in buzunarele statului, prin taxe si impozite si, mai mult, sa lase in urma mii de someri.

Desi, vineri, administratorul judiciar al Hidroelectrica va anunta concluziile negocierilor pe toate contractele directe, verdictul in urma discutiilor cu oficialii Alro Slatina va fi dat abia saptamana urmatoare.

Pana atunci, compania va decide daca oferta finala facuta de Hidroelectrica poate fi suportata sau nu. "In mod normal, compania are anumite praguri de fezabilitate in functie de acest criteriu, care inseamna costul materiei prime, a energiei electrice. Probabil ca se va ajunge, in cadrul negocierilor, la acel nivel de compromis in care rentabilitatea Alro sa ajunga la nivelul minim admis de actionari, iar pretul Hidroelectrica sa ajunga la valoarea minima acceptata de administratorul judiciar", a declarat pentru Business24, analistul economic Ionel Blanculescu.

In opinia sa, vor urma negocieri pana cand se va atinge pragul mentionat, dar nu exclude posibilitatea ca proprietarul Alro sa decida, in cele din urma, sa paraseasca Romania, daca pretul iesirii din tara va fi mai mic decat costurile suplimentare ale unei energii hidro mai scumpe.

"Totul se bazeaza numai pe analize economice si nu pe alte detalii. E o negociere clara, stricta, legata de niveluri si aceste niveluri de costuri vor determina decizia", a explicat Blanculescu.

Citeste si Exclusiv: Hidroelectrica si-a aratat muschii pe OPCOM

Contract important pentru conducerea Alro

La negocierile dintre cele doua companii a participat chiar si magnatul rus Vitali Matchitski, proprietarul Alro, care a venit special la Bucuresti in vederea acestor discutii. Interesul sau fata de acest contract este justificat de faptul ca, in 2011, Alro a cumparat aproape 2,5 TWh de energie pentru care a platit 322,4 milioane de lei, rezultand, astfel, un pret de 129,2 lei pentru fiecare MWh consumat, un pret preferential acordat de Hidroelectrica producatorului de aluminiu.

Contractul dintre cele doua parti a fost prelungit, in 2010, pe inca opt ani. Conform acestuia, pretul energiei pentru cel mai mare consumator de electricitate din Romania a variat in functie de evolutia cotatiei aluminiului la nivel international.

"Ne-am placut, a fost dragoste la prima vedere, dar totul a ramas ca-n tren. Machitski a fost fermecator, jovial dar oferta comerciala a dansilor e inca departe de ceea ce ne dorim", a declarat pentru Jurnalul National Remus Borza, partener la Euro Insol, firma desemnata de instanta ca administrator judiciar pentru insolventa Hidroelectrica.

El a mai precizat ca va trata diferentiat toti consumatorii industriali, de care depind sute de locuri de munca si alte companii din industria orizontala, de traderii care "muta cateva hartii".

Ponta: Guvernul a elaborat strategii pentru a salva Alro si Oltchim

Premierul Victor Ponta a declarat ca i-a asigurat pe sefii companiilor Alro Slatina si Oltchim Ramnicu Valcea de intregul sprijin al Guvernului pentru depasirea de catre acestea a unor "probleme economice" legate de liberalizarea pretului la gaze, respectiv privatizare.

"Am avut impreuna cu dl ministru Chitoiu doua intalniri dupa ce m-am intors de la inaugurarea celor doua segmente de autostrada, o intalnire cu cei de la Alro si o intalnire cu cei de la Oltchim. In ambele locuri sunt probleme economice generate de, in cazul Alro, de liberalizare si de noua legislatie privind energia si la Oltchim, dupa cum stiti, sunt deja probleme istorice care vor fi finalizate printr-un proces de privatizare care sa salveze locurile de munca", a declarat Ponta.

Citeste Ponta: Guvernul a elaborat strategii pentru a salva Alro si Oltchim.

In prima faza, Alro ia in calcul reducerea productiei

Reprezentantii companiei Alro Slatina au anuntat ca iau in calcul reducerea productiei, daca nu or sa ajunga la un rezultat favorabil in negocierile cu Hidroelectrica.

"Nu am luat, inca, o hotarare referitoare la reducerea capacitatii de productie. In momentul de fata, analizam situatia curenta, in stricta legatura cu livrarea de energie electrica", a declarat Gheorghe Dobra, directorul general al Alro, intr-o informare catre Bursa de Valori Bucuresti.

Alro analizeaza oricum si alte variante, avand in vedere recentele declaratii cu privire la declansarea starii de Forta Majora de la Hidroelectrica. Luand in considerare perioada anterioara de Forta Majora, Alro trebuie sa se asigure ca are indeplinite toate conditiile pentru exploatarea in siguranta a fluxului tehnologic, in cazul in care livrarile de electricitate vor suferi fluctuatii semnificative.

Hidroelectrica a anuntat, pe 13 iulie, ca intentioneaza sa declare intrarea societatii in situatie de Forta Majora, de la 1 august 2012, in toate contractele de livrare a energiei electrice aflate in derulare.

Aceasta decizie urmeaza sa fie luata ca urmare a debitelor scazute din ultima perioada si a prognozelor hidrologice nefavorabile pentru semestrul doi al anului 2012. Situatia de forta majora inseamna ca va fi livrata catre parteneri o cantitate de energie electrica egala cu cea produsa.

Profit in crestere

In 2011, Alro Slatina a platit statului un impozit pe profit de 51,73 de milioane de lei, raportand o cifra de afaceri preliminara de 2,24 de miliarde de lei, in crestere fata de anul precedent. Profitul net prelimiar, pentru 2011, a crescut la 230 de milioane de lei.

Conform unui comunicat de presa al producatorului de aluminiu, in primele cinci luni ale 2012, compania a investit 15 milioane de dolari pentru cresterea eficientei energetice a operatiunilor sale, investitie ce face parte dintr-un program pe termen lung implementat de Grupul Alro unitatilor sale din Romania.c

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

SUA sunt cel mai mare producător mondial de petrol de șase ani consecutivi. În 2023 au doborât recordurile privind producția
SUA sunt cel mai mare producător mondial de petrol de șase ani consecutivi. În 2023 au doborât recordurile privind producția
În timp ce în Uniunea Europeană statele membre reduc producția de petrol și gaze naturale pentru a îndeplini țintele de mediu, Statele Unite ale Americii au fost în 2023 cel mai mare...
Comisia Europeană nu este acord cu TikTok Lite, noua scorneală a gigantului tech. Temeri că minorii ar putea avea acces la conținut periculos
Comisia Europeană nu este acord cu TikTok Lite, noua scorneală a gigantului tech. Temeri că minorii ar putea avea acces la conținut periculos
Comisia Europeană a anunțat recent că va investiga programul TikTok Lite, suspectând că acesta poate avea un impact negativ asupra sănătății mintale a utilizatorilor. Programul, care...
#contract Hidroelectrica Alro Slatina, #furnizare energie Alro Slatina, #insolventa Hidroelectrica , #Management