Remus Vulpescu: Exista si alte contracte cu probleme la Hidroelectrica

Joi, 07 Noiembrie 2013, ora 16:57
1621 citiri
Remus Vulpescu: Exista si alte contracte cu probleme la Hidroelectrica

Remus Vulpescu a declarat joi, la iesirea de la DNA, ca la Hidroelectrica sunt si "alte contracte problematice", insa compania, daca va fi administrata corect, va putea sa detina capacitati de generare sau sa desfasoare alte activitati in domeniul energiei in intreaga regiune, nu numai in Romania".

"In mod sigur, sunt si alte contracte problematice. In mod sigur, suntem inca departe de a fi facut din Hidroelectrica o companie curata, o companie ce poate sa-si valorifice potentialul. Hidroelectrica este, poate, singura companie a statului roman care, astazi, poate constitui un nucleu de dezvoltare regionala in domeniul energiei. Hidroelectrica este o companie care, daca va fi administrata corect, va putea intr-un timp scurt - trei, patru, cinci ani, nu mai mult - sa detina capacitati de generare sau sa desfasoare diverse alte activitati in domeniul energiei in intreaga regiune, nu numai in Romania", a aratat Vulpescu, dupa ce a fost audiat in dosarul "Mita la Hidroelectrica".

Intrebat cu privire la calitatea lui in dosarul DIICOT ce vizeaza fapte de subminare a economiei nationale, despre care a mentionat inainte de a intra la audieri, el a spus ca aceasta este "de persoana care poate furniza detalii despre activitatea si contractele Hidroelectrica".

Remus Vulpescu a mai aratat ca, cel mai probabil, dosarul DIICOT a pornit la sesizarea unei asociatii de salariati din Hidroelectrica.

Joi dimineata, inainte de a intra la DNA, Remus Vulpescu declara ca are un dosar penal instrumentat de DIICOT, deschis dupa ce el a hotarat intrarea in insolventa a companiei.

Vulpescu nu a dorit atunci sa faca niciun comentariu referitor la persoanele si acuzatiile din dosarul DNA in care este denuntator, insa, intrebat daca a facut denuntul pentru a scapa de un dosar penal intocmit pe numele sau, a declarat: "Un dosar de care stiu si care mi-a fost incropit este un dosar de subminare a economiei nationale, pentru ca am decis, ca presedinte al Consiliului de Administratie la Hidroelectica, deschiderea proceduri insolventei la aceasta companie care, ati vazut, a fost bine administrata. Procedura a permis o reorganizare cu rezultate rapide si extraordinar de bune pentru companie si a dovedit ca, atunci cand statul doreste sa-si rezolve problemele, statul poate sa-si rezolve problemele".

Remus Vulpescu a spus ca nu stie sa aiba calitatea de invinuit in dosarul de la DIICOT.

Intrebat daca a facut "un deal" cu anchetatorii anticoruptie pentru a scapa de dosarul de subminare, Vulpescu a aratat ca nu doreste sa comenteze "aceste imagini din filme americane".

La DNA a venit, joi, si ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, care a declarat, dupa ce a fost audiat tot in dosarul fostului sau consilier Ioan Mihaila, ca nu are nicio implicare in acest caz si ca, de regula, nu statea la discutii cu consilierii sai privind astfel de chestiuni.

Demnitarul nu a dorit sa comenteze prezenta sa in fata procurorilor anticoruptie si nici sa spuna ce le-a declarat acestora, precizand ca nu are nicio implicare in cazul de coruptie pentru care este anchetat fostul sau consilier.

Totodata, Nita a subliniat ca nu statea "la taclale" cu consilierii sai, in legatura cu astfel de chestiuni.

Nita a fost audiat ca martor in dosarul "Mita la Hidroelectrica", in care au fost arestati Ioan Mihaila si fostul director de trading al companiei, Eugen Bradean.

In dosarul "Mita la Hidroelectrica", la DNA au fost audiati miercuri, ca martori, fostul sef al Serviciului Roman de Informatii Virgil Magureanu si fiul fostului sef al Directiei Generale de Informatii si Protectiei Interna (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne Virgil Ardelean, Alin.

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, ca Magureanu ar fi cel care l-a recomandat lui Nita pe Ioan Mihaila, arestat in dosar.

Potrivit acelorasi surse, Alin Ardelean ar fi asociat al omului de afaceri Rares Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticoruptie, se negocia cumpararea de energie ieftina de la Hidroelectrica.

La DNA a fost audiat, luni, si Rares Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj.

Tribunalul Bucuresti a decis in 24 octombrie, la propunerea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Eugen Bradean - director de trading la Hidroelectrica - si a lui Ioan Mihaila - fost membru in Consiliul de Supraveghere al companiei si fost consilier al ministrului Constantin Nita -, in dosarul de mita privind vanzarea de energie.

Decizia a fost contestata de cei doi la Curtea de Apel Bucuresti, care a decis definitiv mentinerea masurii preventive.

Ioan Mihaila este acuzat de dare de mita, iar Eugen Bradean, de complicitate la luare de mita si la dare de mita.

Top 4 cele mai frumoase locații turistice din România, conform unei analize realizate de Sun Leader SRL. Restaurante, terase, spații evenimente
Top 4 cele mai frumoase locații turistice din România, conform unei analize realizate de Sun Leader SRL. Restaurante, terase, spații evenimente
România, o țară bogată în frumusețe naturală și istorie, este adesea descrisă ca un adevărat colț de rai pe pământ. Cu o varietate impresionantă de peisaje, de la munte până la...
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Ești în căutarea unei modalități mai eficiente de a-ți gestiona datoriile financiare? Ai luat în considerare vreodată refinanțarea creditului tău? În acest articol, te vom ghida prin...
#contracte Hidroelectrica Vulpescu, #audiere DNA Hidroelectrica, #dosar mita Hidroelectrica, #mita Hidroelectrica Vulpescu , #stiri Hidroelectrica