Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Holcim Romania a inregistrat anul trecut un profit brut cu 33% mai mic decat in 2006

Holcim Romania a inregistrat anul trecut un profit brut cu 33% mai mic decat in 2006
Holcim Romania a inregistrat in 2007 afaceri cu 28% mai mare decat 2006, pana la 990 mil lei, in timp ce profitul brut, inainte de impozitare, s-a redus cu 33%, la 138,9 mil lei, datorita cheltuielilor operationale care au crescut mai accelerat decat vanzarile, dar si a deprecierii leului.

"Aceasta reducere se datoreaza pe de o parte cresterii cheltuielilor operationale intr-un ritm mai rapid decat cresterea vanzarilor, dar si deprecierii excesive a monedei nationale fata de euro catre sfarsitul anului 2007 generand astfel o pierdere financiara (din inregistrarea diferentelor de curs valutar la datoriile exprimate in euro).



Aceasta in conditiile in care in anul 2006 s-a inregistrat profit financiar generat de aprecierea monedei nationale comparativ cu euro", se arata intr-un comunicat al companiei.



Potrivit raportului financiar, veniturile totale ale companiei au ajuns anul trecut la 1,034 miliarde lei, in timp ce cheltuielile s-au majorat la 895,7 milioane lei fata de 668,8 milioane lei in 2006. Totodata, profitul net din 2007 al companiei a scazut la 114,5 milioane lei fata de 174,9 milioane lei cat a fost in 2006.



Holcim Romania si-a propus anul acesta investitii de 135 milioane euro si mizeaza pe o crestere a cifrei de afaceri de pana la 20% fata de 2007. Totodata, compania doreste sa isi pastreze actuala cota de piata de 28-30% si in 2008.



Holcim este unul dintre cei mai importanti furnizori de ciment si agregate (piatra. nisip si pietris) precum si betoane si asfalt, incluzand serviciile aferente. Grupul este prezent in peste 70 de tari pe toate continentele si are aproximativ 90.000 de angajati.



Holcim (Romania) S.A. detine in prezent 3 fabrici de ciment in Turda (macinare), Campulung si Alesd, 16 statii ecologice de betoane si 5 statii de agregate. Holcim (Romania) S.A. are in prezent aproximativ 1.400 angajati.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 934 ori