Piata bunurilor de lux a scazut cu 30-35%

Marti, 16 Martie 2010, ora 16:28
1792 citiri
Piata bunurilor de lux a scazut cu 30-35%

Piata bunurilor de lux din Romania a scazut in 2009 cu 30-35%, la 350 milioane euro, din cauza crizei, a declarat, marti, Oliver Petcu, directorul general al firmei de consultanta CPP Management Consultants, care apreciaza ca segmentul isi va reveni in acest an.

Potrivit unui raport realizat de CPP Managing Consultants, piata bunurilor de lux din Romania a depasit-o pe cea din Bulgaria, evaluata la 250 milioane euro, in timp ce piata din Serbia a atins 300 milioane euro, transmite Mediafax.

"Cele mai afectate piete din regiune sunt Bulgaria si Ucraina, care isi vor reveni abia in 2011, in timp ce vanzarile de bunuri de lux in Ungaria si Polonia au stagnat. Estimam ca, la fel ca pietele din Cehia si Serbia, industria de lux din Romania isi va reveni in 2010", a spus Petcu.

In 2009, in Romania au fost inregistrate scaderi de 20-30% pe majoritatea segmentelor destinate produselor de lux, cel mai mare declin fiind raportat in industria auto si ambarcatiuni de lux.

Singurul segment care s-a pastrat la nivelul din 2008 a fost reprezentat de centrele de spa.

In ceea ce priveste cererea de bunuri de lux, Constanta si Iasi se afla in fruntea clasamentului.

"Pentru 2010, estimam o scadere de cel mult 5% pentru majoritatea segmentelor si o revenire totala a pietei in perioada sarbatorilor de iarna. De la aceste estimari sunt excluse segmentul auto si yaht", a apreciat Oliver Petcu.

Raportul CPP arata ca cea mai mare parte a brandurilor fashion de lux, operate in franciza, au inregistrat scaderi ale vanzarilor de pana la 20% anul trecut. Printre brandurile nominalizate se numara Max Mara, La Perla, Canali si Pal Zileri.

In schimb, retailerul de accesorii si genti Louis Vuitton a avut cele mai bune rezultate, vanzarile fiind estimate la 3,1 milioane euro.

In acelasi timp, Hugo Boss a raportat vanzari de 1,1 milioane euro, Canali de 1,9 milioane euro, Max Mara - 1,5 milioane euro si Ermenegildo Zegna - 2,4 milioane euro.

In 2009 au fost inchise aproximativ sase-sapte magazine, printre acestea numarandu-se La Perla (francizor Alsa Boutique), Cerruti 1881, Versace Jeans Couture, magazinul pentru barbati operat de retailerul Face Concept Store, iar Hugo Boss a fost relocat.

Alsa Boutique are in vedere in acest an si inchiderea sau o posibila relocare a magazinelor monobrand Marella si Mariella Burani.

"Referitor la inchiderea magazinelor Cerruti si La Perla, ambele s-au facut din cauza faptului ca proprietarii francizelor n-au stiut cum sa coordoneze aceste branduri in Romania. Un alt motiv ar fi lipsa unor studii de fezabilitate sau a unor analize de piata, inainte de lansare.

O astfel de analiza ar fi aratat nivelul scazut al atractivitatii brandului Escada in randul femeilor bogate din Romania. De asemenea, stim ca o parte din clientele Escada au mentionat constant nivelul scazut al serviciilor oferite in magazinele respective", se precizeaza in studiu.

In acelasi timp, piata din Romania se confrunta cu o crestere usoara a bunurilor de lux contrafacute. Cele mai cautate branduri contrafacute sunt Louis Vuitton, Dolce&Gabbana, Prada, Chanel si Dior. Produsele sunt importate pe ruta Turcia-China-Malaezia.

O alta problema cu care se confrunta consumatorii bunurilor de lux este faptul ca bunurile din colectiile anterioare sunt vandute la preturile noilor colectii.

Analistii CPP arata ca in acest an vor intra pe piata Emporio Armani, sub franciza Alsa Boutique, iar la finele lui 2011 ar putea deschide magazine monobrand Hermes si Burberry.

In ceea ce priveste segmentul hospitality, raportul CPP subliniaza ca sunt branduri internationale de lux, precum Four Seasons, Mandarin Oriental si Kempinski, interesate de extinderea in Romania.

"Piata hospitality de cinci stele din Romania este pregatita pentru proiecte de lux, cum este cazul companiilor care opereaza Four Seasons si Mandarin Oriental. Singura conditie este de a identifica un loc central.

Starwood nu a reusit sa confirme franciza pentru Le Meridien/Sheraton pe Calea Victoriei, fiind in prezent o cladire in constructie langa Casino Palace. De asemenea, proiectul Sheraton din Cluj-Napoca, care urma sa fie deschis in 2010, a fost amanat cu doi ani din cauza crizei", potrivit raportului.

Pe piata centrelor de spa exista un interes din partea brandurilor internationale, printre acestea numarandu-se Givenchy, Biodroga si Molton Brown. De asemenea, exista un proiect de deschidere a unui spa in Poiana Brasov, dar care a fost amanat din cauza crizei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bunuri, #lux, #piata, #criza , #stiri Hugo Boss