Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Calif, o afacere cu iz turcesc ce naste un "trend" in Romania

Calif, o afacere cu iz turcesc ce naste un "trend" in Romania


Radu Tanase, impreuna cu arhitectul Bogdan Jantea, puneau in 2010 bazele restaurantelor Calif, o afacere care, in 2013, urmeaza sa atinga o cifra de afaceri de 600.000 de euro.

Inceputul nu a fost usor: au parcurs peste 5.000 de kilometri prin Turcia si au aflat, fara sa vorbeasca aceeasi limba, secretele bucatariei traditionale turcesti, direct de la localnici.

Odata ajunsi inapoi in Romania, cel mai dificil a fost sa inoculeze un nou stil de lucru angajatilor romani, chiar cu pretul a zeci de kilograme de materie prima irosita sau ore intregi de repetitii pentru un anumit gest specific turcilor, pe care angajatul-actor Calif sa-l redea in fata clientilor.

A renuntat la industria ceasurilor de lux in care avea un viitor promitator, pentru Calif, dar nu a renuntat nici in ziua de astazi la pasiunea sa pentru ceasuri, recunoaste fondatorul Calif.

Despre ziua sa de 48 de ore, despre idei studiate si munca depusa pentru a se apropia de perfectiune, despre cheile succesului care au diferentiat afacerea sa de restul chiscurilor care vand "shaorma", dar si despre Calif ca "trend setter" in Romania, vorbeste Radu Tanase, intr-un interviu acordat Business24.


Am inteles ca ati dat "industria de lux pe kebab si lipii". Despre ce industrie de lux este vorba?

Inceputurile mele in vanzari s-au petrecut in 2003; eram atunci in anul trei de facultate si mi s-a ivit o oportunitate, in vacanta de vara, de a merge la un chiosc Swatch, de a vinde ceasuri Swatch. Era un lucru extrem de interesant, pentru ca era in mall, era un program lejer si inca de prima data de cand am intrat acolo mi-am dat seama de doua lucruri: de modul in care ma atrag vanzarile si pot sa transmit un mesaj mai departe pentru client; si o pasiune extra pentru ceasuri.

Lucrurile, usor-usor, au evoluat. Am ramas un an de zile in acel chiosc, dupa care am mers mai departe, si am fost luat de catre cei de la Cellini, pentru a ma ocupa de niste branduri de ceasuri.

Si acolo am avansat, din sales coordinator, pana la brand manager, in doi ani. Acolo mi-am perfectionat toate abilitatile pe partea de vanzari si am aprofundat cunostintele in materie de ceasuri. Asta s-a intamplat pana la jumatatea anului 2010.

Criza economica a afectat, bineinteles, acest domeniu, dar nu neaparat acesta a fost motivul care m-a determinat sa fac schimbarea.

Eram la o intalnire, in Statele Unite, la Calvin Klein, cand, cel mai bun prieten al meu, Bogdan Jantea, cel care a initiat proiectul Calif, m-a sunat sa-mi spuna ca a gasit o oportunitate de business cu mancare.

Pe moment am zis "da" si pe urma am stat si m-am gandit, am cantarit cele doua zone: luxul si mancarea.

Puteam ramane pe segmentul lux, dar depindeam de altii, sau sa incep ceva pe cont propriu. Si am zis "de ce nu? Mie imi plac provocarile. De ce sa nu fie asta un alt drum? De ce sa nu merg pe drumul meu?". Si de aici a pornit aceasta intreaga poveste.


Partenerul dumneavoastra de afaceri avea vreo legatura cu Turcia sau mancarea traditionala turceasca?

Nu avea nicio legatura, el este arhitect. A facut foarte multe proiecte in zona asta, la un anumit moment, si asta i-a nascut sclipirea aceasta. Niciunul din noi nu avem nicio legatura cu Turcia.

Ati mers in Turcia pentru a vedea exact ce si cum trebuie facut?

Da, normal. Trebuie sa admit ca nu trebuie sa fii turc, ca sa faci un produs turcesc. Asa cum nu trebuie sa fii chinez, ca sa faci un produs chinezesc, eu nu sunt adeptul acestui concept. Nu. Trebuie sa te documentezi.

In orice domeniu, daca te documentezi si daca o faci foarte bine, atunci poti sa ajungi la nivelul acelora si chiar sa-i intreci. Dar asta inseamna multa munca.

Eu am inceput proiectul fara a pleca in Turcia. Ulterior am fost in Turcia de nenumarate ori. Dar m-am documentat.

In Turcia daca mergi, poti fi impresionat de bazaruri, de Istanbul, dar nu asta inseamna Turcia. Turcia inseamna de fapt suburbiile Istanbulului si toate celelalte zone din tara: Urfa, Adana... sunt multe zone care sunt neatinse de turisti si unde traditia este la ea acasa, unde gasesti lucrurile traditionale.

Toate astea le-am aflat prin documentare, dupa care am spus ca este momentul sa strabatem (Turcia n.red.). Am strabatut vreo 5.000 de kilometri din Turcia, in trei ani. Am strabatut foarte multe regiuni, cu masini inchiriate, cu zboruri...

Daca in Istanbul mai "rupi" engleza, afara obosesti vorbind. Obosesti, pentru ca trebuie sa gesticulezi foarte mult cu mainile sau sa scrii pe foaie, sa faci desene. Asa ne-am descurcat cu ei, prin desene. Desenam si gesticulam, nu aveam cum altfel.

Ne priveau ca pe niste soldati americani. Noi, inalti, albiciosi, cum suntem noi, ei mai mustaciosi, mai negriciosi, prin atelierele lor.

Acolo intr-adevar oamenii traiesc o viata extrem de simpla, dar pe de alta parte o vad foarte complexa. Sunt doi termeni care nu prea se potrivesc, dar (viata lor - n.red.) este simpla prin faptul ca ei nu vad altceva decat zonele alea si in acelasi timp complexa prin faptul ca ei muncesc foarte mult si tot ceea ce fac acolo fac cu daruire.


In ceea ce priveste mancarea, e impresionant! Sunt singurele locuri in care noi, europenii, daca am merge, cel mai probabil, am refuza sa mancam. Ei bine, noi ne-am asezat la mesele lor rupte, am mancat de pe gratarele lor ruginite, in care mai cadeau si carbuni, am mancat mancarea lor, care era extrem de gustoasa. Mai buna ca acolo nu am gasit nicaieri.

Un lucru care ne da noua incredere cand mergem intr-un astfel de loc este faptul ca mancarea turceasca este gatita la o temperatura foarte mare. Turcii pun totul pe gratar. Deja la 300 de grade nu mai ai probleme. In plus, ei marineaza carnea si cate o saptamana intreaga. Dar gustul este de neegalat.

De fapt, asta trebuie sa ramana, dupa ce mananci. Uiti ca ai stat pe un scaun rupt, uiti mainile aluia, uiti tot si ramai cu ceea ce trebuie: gustul.

Ati invatat, practic, cum se face mancarea, si ati venit aici si i-ati invatat pe cei de aici tot ce trebuie sa stie?

Da, i-am invatat si ii invatam inca, pentru ca nu pot spune ca am atins cotele maxime. Mai avem foarte mult. Din pacate, aici e diferenta. Noi romanii ne adaptam putin mai greu la anumite reguli, cum ar fi retetele mai stricte.

Cand am venit aici cu ideile, le-am pus la punct si ne-a fost foarte greu sa le implementam, sa le inoculam oamenilor, pentru ca ei nu intelegeau. Voiau sa faca asa cum stiu ei, pentru ca la locul de munca anterior asa faceau.

Am incercat sa le explicam ca asa e traditia. Ca nu mai vrem sa fie "junk food", ci sa fie foarte sanatoasa, ca omul sa poata manca si omului sa ii ramana acel gust. A fost si este greu in continuare.


V-ati gandit vreodata sa luati oameni din Turcia pentru Calif?

Ne-am gandit, la inceput, cand am demarat si proiectul cu Maras Dondurma (inghetata turceasca - n.red.), sa aducem un turc.

Ba chiar la inceput am avut lucratori turci la lipii. Erau destul de scumpi si, la un moment dat, desi turcii sunt oameni foarte muncitori, cand vin la noi in Romania, nu mai sunt atat de muncitori ca in Turcia. Se schimba, ai nostri sunt molipsitori.

Si atunci mi-am spus "Radu, chiar nu poti invata un roman sa faca o nenorocita de lipie?" si tot eu mi-am raspuns: "Ba cum sa nu? Nimic nu este imposibil".


Si atunci am adus romani, pizzeri. A fost un chin foarte mare. (Lipiile - n.red.) ieseau groase, nu stiau cum sa le faca, se lipeau. Am stat acolo foarte mult si ii vedeam. Dar usor-usor, prin exercitiu, ne-am atins scopul. Am stricat materie prima, dar n-a mai contat. Asa am reusit sa facem o lipie care e foarte apreciata.

Revenind la proiectul Dondurma, am zis initial ca trebuie sa aducem turci. Dar am vizualizat o multime de filme, am stat si am analizat indeaproape fiecare miscare, am vazut cum se fac si am invatat romanii.

A fost o munca de trei luni: in birou la mine era montata masina de inghetata si ii puneam pe baieti sa repete miscarile. Aveau o plasma mare in fata si repetau fiecare miscare de mii de ori.

Angajatii, asadar, trebuie sa fie si buni actori?

Este un rol 50-50: 50% vanzare de produs, 50% actorie. Turcii, prin definitia lor, sunt actori. Pentru ca ei stiu sa atraga, stiu sa se faca placuti, sunt niste comercianti foarte buni. Daca asa au facut ei, asa o facem si noi.

Si acum pot sa pun mana pe inima si sa spun ca am reusit sa cream niste copii care in momentul de fata sunt mai buni decat multi turci, in proiectul Dondurma.

Ba ma mult, in general un brand bun, un bestseller, este cel mai copiat ulterior de catre cei care creeaza "fake-uri".

La fel ni s-a intamplat si noua cu Dondurma, pe centru. Au venit la o strada de noi, au luat din personalul nostru, dar nu le-a reusit. A durat doua saptamani si au inchis. Nu este deloc usor.


Ce planuri aveti in continuare pentru Calif?

Avem in primul rand planuri de extindere, dar pe un segment mobil, si planuri de extindere cu centrul de productie. Noi detinem si un centru de productie propriu, pe langa cele doua unitati, pe o suprafata de 300 de metri patrati.

Acolo, tot ce vedeti e in lucru. Carne, sosuri, legume, acolo sunt facute. Facem dupa retete traditionale, in centrul nostru de productie. Controlam foarte bine calitatea. E un lucru esential pentru orice business, e una din cheile succesului, pentru ca succesul asta e un lacat mai mare cu mai multe chei.

Ce v-a diferentiat de concurenta?

Am facut un sistem de management complet nou si inovator in zona asta. O fac altii in zona HoReCa, este Dragos Petrescu, de la City Grill, care a creat un brand tot printr-un sistem de management. Noi venim si facem acest lucru pe linia de Fast Food, in stilul nostru.

Asta ne-a pus in fata provocarii de a avea responsabili. Manageri, gestionari.. E o organigrama la noi in firma, in care fiecare stie ce trebuie sa faca si ce mesaj sa transmita subordonatului. Asta e iarasi una din cheile succesului.

In momentul in care vrei sa faci tu tot, o sa iasa un amalgam din care n-o sa mai iesi niciodata.

Toate acestea, insa, inseamna o suma considerabila investita in business, nu-i asa?

Da, bani, timp.. In Iancului, impreuna cu centrul de productie, am investit peste 300.000 de euro. Cealalta locatie se apropie si ea de 300.000 de euro. E o investitie destul de mare in doua fast food-uri ce au iesit din tipar.

Bogdan este arhitect, el a conceput fiecare detaliu pe care il vedeti aici. El este un om caruia ii plac detaliile si, in general, "detail is retail". Detaliile astea conteaza, ele atrag si fac locatia mai apetisanta pentru clienti.

Aici totul e coerent, e normal sa iti placa. Cand ridici ochii din farfurie si vezi o ceramica turceasca, te simti acolo, e ca si cand esti pe malurile Bosforului. Asta ne-am dorit.


Cine sunt partenerii dumneavoastra?

Am inceput cu Bogdan Jantea, arhitect, ulterior a mai venit si Alexandru Stoichitoiu.

Putem vorbi deja de profit?

De profit cred ca incepem sa vorbim abia de anul acesta. Totul s-a reinvestit, ba mai mult, s-a venit si cu surplus. Mai avem putin si facem trei ani de cand am deschis primul restaurant Calif.

Veti mai face si alte investitii?

Cu siguranta, insa acum mai stam putin, pentru ca vrem sa aducem cele doua puncte acolo unde trebuie. Mai este mult de munca.


Calif este recunoscut in mediul online pentru promovarea sa...

Aici este meritul PR-ului si le multumesc celor de la Fantazia PR, pentru ca au fost pentru noi ca "picatura cazuta din cer pe o planta ce avea nevoie de ea pentru a se dezvolta".

In ceea ce priveste constientizarea importantei branding-ului, vine experienta acumulata de noi din domeniile trecute. E normal, pentru ca nimeni in domeniul asta nu si-a facut un buget de marketing. Da, trebuie sa investim foarte multi bani aici.

Inca un lucru important: strategiile noastre sunt facute pe o perioada de la 3 pana la 5-7 ani si le facem in modul cel mai minutios posibil, luand in considerare cel mai rau scenariu.

Investitiile in marketing nu se vor opri niciodata. E normal ca la inceput sa investesti mai mult, dar apoi e nevoie de investitie constanta.

Care este cifra de afaceri a companiei dvs.?

Anul acesta estimez undeva la 560.00 - 600.000 de euro.

Observ ca va implicati foarte mult in tot ce inseamna Calif. Va mai ramane timp si pentru dumneavoastra?

Ma implic de dimineata, de la ora 7:00, pana seara, la ora 23:00.

Eu consider ziua de 48 de ore si atunci pot sa zic ca imi mai ramane timp. Totodata, cand incepi asa ceva si te antamezi la un astfel de business, stii clar ca prima perioada este foarte grea.

In acelasi timp, iti dai seama ca ulterior iti vine mai usor, dar asta nu inseamna relaxare. Daca nu esti incordat, pregatit pentru orice situatie in orice moment, mai bine nu mai faci (un business - n.red.).

Timpul liber va creste, peste doi ani, trei ani. Sunt convins.

Nu sunt de acord cu conceptul "trebuie sa stai acolo, ca altfel te fura". Este valabil pentru cei care nu stiu sa anticipeze furtul sau sa-l identifice. Noi ne-am pus si asta la punct, in sistemul nostru de management. Pentru noi cifrele dicteaza, ele nu mint.

Nu vrem sa ne oprim aici, nu ne gandim inca la profit, ne gandim la o extindere. Profit considerabil am estimat pentru anul acesta, dar sunt convins ca o sa-l reinvestim.

De multe ori e si foarte riscant, trebuie sa admit ca pana acum nu ne-am confruntat si cu aceasta parte. Orice oportunitate, oricat de buna ar fi considerata de altii, noi o luam si o analizam in fiecare detaliu.

Inclusiv pentru Iancului, am facut aici un studiu de trafic o luna de zile. Am stat aici, am intrebat oameni, am verificat oameni si masini cu cronometru, am stat sa vad oameni, masini, tramvaie, la ce perioada, cati traverseaza, cati ies de la metrou... Toata asta inseamna munca.

Va afecteaza in vreun fel lucrarile de pe Soseaua Iancului?

Noi am fost intr-o crestere totala, aici in Iancului. E clar ca toti oamenii care merg catre Pantelimon pot ajunge si pe jos. Deja ne-am facut cunoscuti si lucrarile nu ne-au afectat. Ba chiar clientii ne multumesc ca "i-am salvat" de la a-si mai face mancare acasa.

Trebuie, totodata, sa admit un lucru: nu putem niciodata sa-i multumim pe toti clientii. Intotdeauna exista 3-5% nemultumiti. Nu stiu cat e carcoteala si cat e adevar. Intotdeauna mi-a placut sa vorbesc personal cu fiecare in parte. La fiecare sesizare, cer numarul de telefon si ma implic personal.


Practic, este prima afacere pe care o detineti. Totodata, este un succes urias. Cine v-a invatat sa faceti business?

Una din cartile care pe mine m-au atras foarte tare este "Biblia Vanzarilor", de Jeffrey Gitomer, in care acesta punea accent foarte mare pe post-vanzare.

E normal, scopul meu nu este sa vand o data, scopul meu este sa fac acel client sa revina. Prefer sa ii vand un lucru bun, ieftin, dar sa il fac sa revina. Asta este esenta.

Daca il fac sa revina, atunci l-am castigat. Si ulterior, dupa ce l-am fidelizat, nu trebuie sa dau gres niciodata, pentru ca el va simti: in calitate, pret...

Tot acolo este un pasaj care mi-a placut. Noi spunem mereu "e loc pe piata pentru toata lumea", dar nu e asa. Tu iti doresti ca concurentul tau de vizavi sa dispara si el iti doreste acelasi lucru.


In Romania, kebabul, shaorma - mie nu imi place sa ii spun asa, pentru ca asta e un termen pe care il folosesc arabii -, a fost perceput inca de la inceput ca "junk food", datorita ingredientelor.

Noi am zis ca e un moment pentru schimbare. Trebuie sa il facem ca in Turcia, unde dupa ce mancai te lingeai pe degete si te simteai satul, fara sa fii umflat. Si am pornit cu lipia facuta in casa fresh.

Sosurile: nu exista ketchup si nu exista maioneza, ci rosii coapte tocate si fierte cu alte legume. Sosurile albe sunt doar cu iaurt.

Am fost obligat, la cererea clientilor, sa introduc maioneza. Am facut, asadar, una de casa, usoara. Am luat un robot special, care face si asta. Nu recomand, insa, maioneza. Recomand chiar sa se manance fara sos.

Carnea sta in bait pe baza de iaurt, cu condimente aduse din Turcia, la sac, din zonele in care producatorii trimit catre Istanbul.

Piata ne-a obligat sa avem cartofi in meniu. Am exclus cartofii congelati si am angajat pe cineva care taie si curata manual cartofii.

Chiar si asa, un kebab nu se mananca niciodata cu cartofi si nici cu mai mult de doua sosuri.

Acum sunt intr-un plin proces de "train-uire" a personalului de a face clientii sa renunte la cartofi si de a-i face sa inteleaga cum sa foloseasca salatele si sosurile. Sunt convins ca o sa reusesc, oricat de mult mi-ar lua.

Putem fi "trend-setter-i", o spun fara sentiment de lauda. Deja suntem. Cand esti nou pe piata, ai anumite servicii si cei mai vechi le adopta, deja este primul semn de "trend-setting".

Am invatat si din "Biblia Vanzarilor" si din ce am facut eu ca, daca nu crezi in produsul tau, nu o sa il vinzi niciodata. Trebuie sa mizezi pe ce ai tu bun, sa scoti in fata.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24.ro

Loading from
comments powered by Disqus