De la o investitie de 1200 de dolari la o cifra de afaceri de 6 milioane euro in 2018 - povestea Castel Distribution

Vineri, 28 Septembrie 2018, ora 17:32
6317 citiri
De la o investitie de 1200 de dolari la o cifra de afaceri de 6 milioane euro in 2018 - povestea Castel Distribution

Am intalnit la IEAS Bucuresti 2018 in calitate de expozant si sponsor principal al concursului "Premiile Studentesti pentru Inovatie Tehnica", o echipa tanara, cunoscut distribuitor de corpuri iluminat LED, aparataj electric, cabluri de joasa tensiune si curenti slabi.

Castel Distribution SRL (www.castel.ro) are in spate o poveste a riscului si a castigului, alaturi de perseverenta si dedicare. Actionarii companiei, Cristian Toma si Dionisie Turchievici ne indica profilul businessului ca fiind B2B, cu o reala preocupare catre B4B, trend obligatoriu de urmat, fara de care viitorul acestui tip de afacere nu poate exista.

Inceputurile companiei de astazi aveau loc in anul 2002, pornind de la initiativa a 4 colegi de camera de camin de la UPB, facultatea Energetica. O reteta similara cu cea "traditionala" s-ar putea spune - o firma infiintata intr-un garaj. Exceptia o mentioneaza cei doi dintre 4 fondatori initiali: "La acea vreme nici macar pentru inchirierea unui garaj nu aveam bani".

Castel Distribution la inceputuri

Investitia initiala a fost de 1200 dolari, cu care cei 4 au inceput sa achizitioneze marfa de la importatori si producatori de becuri, doze si cabluri. Ideea de mai sus in ceea ce priveste garajul se confirma insa: toata marfa achizitionata era depozitata in apartamentele in care fondatorii locuiau la vremea respectiva in chirie.

Cu sacrificii, cu ore lucrate atat la angajatorii proprii, cat si la proiectul ce incepea sa prinda incet-incet contur, afacerea a inceput sa se ridice. La un moment dat, 3 din cei 4 actionari au luat decizia de a renunta la joburi si de a se dedica in totalitate cresterii companiei Castel Distribution. Acest prim "all-in", dupa cum il numesc chiar actionarii, a avut loc in anul 2004.

Un alt "all-in" s-a produs in anul 2006, cand pentru a depasi problemele cauzate de clientii rau platnici, proprietarii business-ului s-au vazut nevoiti sa deschida o linie de credit. Compania a ajuns sa se dezvolte si numarul de angajati era in crestere, insa in 2009 business-ul s-a vazut afectat de criza economica.

La nivelul anului 2008, afacerea a fost evaluata de catre Osprey Partners la cifra de 1 milion de euro. Problema a fost ca nu s-a concretizat negocierea cu un investitor local care sa cumpere maxim 50% din business, dupa cum mentioneaza Cristi Toma si Dizu Turchievici. Cu banii obtinuti astfel se putea investi in specializari si in achizitii de supra-stoc, insa investitorul nu a fost convins, intr-o perioada cand presiunea crizei genera provocari greu de intuit si gestionat.

Timp de 4 ani cei trei asociati ramasi s-au luptat cu criza, avand grija ca business-ul sa supravietuiasca. In 2012-2013 un nou moment de "all in" a facut ca din cei 4 fondatori initiali sa ramana doar doi.

Linia de credit a fost marita, a urmat o perioada de perfectionare a fondatorilor in China, timp in care au fost dezvoltate si cateva brand-uri proprii:

- Q5+ - cabinete metalice si cablare structurata;

- Viking Strong - material marunt dedicat electricienilor si automatistilor;

- KOSMO - iluminat LED pentru birouri, scoli, spitale, hale industriale, iluminat stradal.

Cu o grija constanta pentru imbunatatirea produselor proprii, business-ul a reusit sa castige increderea unor jucatori mari de pe aceasta nisa, din piata europeana, cu care au reusit sa semneze contracte de distributie.

Astfel s-a ajuns la deschiderea punctului de lucru in complexul comercial Doraly, unde in prezent o echipa de oameni foarte bine pregatiti reuseste sa ofere solutii complexe pentru o varietate mare de clienti, profilul ramanand tot B2B.

Castle Distribution in prezent

Business-ul s-a dezvoltat cu ajutorul celor 2 actionari ramasi - Toma si Turchievici, care au fost dispusi sa riste tot si sa se dedice exclusiv afacerii.

Toma ne marturiseste ca el, unul, se regaseste cel mai bine in urmatoarea definitie a antreprenorului: "persoana care poate face o perioada de timp ceea ce majoritatea nu este dispusa sa faca, pentru a trai restul vietii asa cum majoritatea nu poate s-o faca".

In prezent, afacerea detine un depozit de 1000 mp in Popesti Leordeni, un spatiu de 200 mp de birouri si stocuri permanente cu o valoare estimata la 1 milion euro fara TVA.

Ritmul de crestere si dezvoltare al companiei se afla in prezent pe o panta ascendenta, ceea ce a dus la demararea unui nou proiect logistic, planificat a se intinde pe urmatorii 4 ani, debutand cu achizitia unui teren de 6.000mp tot in zona industriala a orasului Popesti Leordeni, in imediata apropiere a centurii capitalei.

Turchievici este de parere ca "dezvoltarea pe orizontala este imperios necesara in acest model de afacere, investitia in game noi de produse, conexe activitatii curente, atragand si necesitatea unor noi depozite".

Numarul angajatilor este in prezent de 31, insa cu siguranta echipa se va extinde, dupa cum mentioneaza proprietarii business-ului.

Provocarile nu lipsesc insa nici din acest context. Criza fortei de munca se pare ca este una dintre ele.

"Angajatii specializati pe acest domeniu sunt foarte cautati, forta de munca este supralicitata si astfel se ajunge la plata unui cost prea mare pentru forta de munca fara a se asigura in acelasi timp un plus suficient de valoare. De aici va pleca o adevarata noua criza...", mentioneaza Cristi Toma.

Pentru viitor, fondatorii Castel Distribution pastreaza o perspectiva optimista, chiar daca sunt constienti ca vor mai avea de infruntat numeroase provocari. Dupa 15 ani de business autohton, se pare insa ca reusita si-a facut totusi aparitia.

Secretul? Visul unor pusti, incapatanarea de a nu tine cont de parerile altora precum ca nu se poate, dedicarea, perseverenta, dorinta de a merge mai departe, de a construi si dezvolta afacerea.

Dizu si Cristi se implica si in altfel de proiecte, sponsorizand cauze in care cred dar despre care nu vor sa vorbeasca mai mult, dupa principiul "puterea exemplului fara expunere ostentativa", continuand astfel sa se conduca, respectiv sa duca mai departe business-ul pornit dintr-o camera de camin, dupa principiul "Capul sus si 'all in!'. Ce avem de pierdut? In fond, am plecat de la zero".

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#Castel Distribution , #Afaceri de succes