Marcus Gutjahr: Va exista turismul ieftin si prost sau scump si bun. Nu exista cale de mijloc

Sambata, 25 Ianuarie 2014, ora 00:00
3798 citiri
Marcus Gutjahr: Va exista turismul ieftin si prost sau scump si bun. Nu exista cale de mijloc
Foto: Familia Gutjahr

Marcus Gutjahr este un antreprenor austriac si un exemplu clar al teoriei care spune ca doar fiind 100% implicat in afacerea ta poti avea succes.

Debutul in business l-a facut prin firma sa de transporturi, in cadrul careia, pe langa activitatea de management, era si unul dintre soferii de baza.

Calatorind prin lume i-a venit ideea unui nou business, inspirat din cele mai bune exemple din Europa, business ce a primit in 2013 premiul pentru sustenabilitate din partea UE, titlul de "cel mai rezervat hotel" din regiunea Abtenau, landul Salzburg, si numarul unu la capitolul recomandari din partea TripAdvisor.

E constient de importanta vacantelor pentru fiecare, inclusiv pentru el. Cu prima ocazie ar vrea sa vina in Romania: "Turismul este o sansa imensa pentru Romania. Aveti iesire la mare, munti... Am fost la Sibiu anul trecut, am condus de la Sibiu pana la Brasov", spune Marcus Gutjahr, intr-un inteviu acordat Business24.

Spuneti-ne cateva lucruri despre businessul dumneavoastra. Cum a inceput aceasta afacere de familie?

Incepand cu 1986 am inceput sa calatoresc mai des, am vazut hoteluri si mi-am facut o experienta in gastronomie. Peste tot unde mergeam acumulam experienta in acest domeniu. In 1988 am inceput sa construiesc, efectiv, hotelul. Din cinci in cinci ani urmeaza un nou pas in investitia pe care o fac in hotel.

Urmatoarea investitie va fi in 2015.

Aceasta dezvoltare a afacerii este posibila datorita celeilalte afaceri pe care le detin, cu transport cu autocare, pe care le conduc chiar eu, personal.

Am ocazia sa calatoresc cam de zece ori pe an in diferite tari: Germania, Luxembrug, Belgia si intreaga Europa, de unde ma inspir. Tot ce inseamna servire, receptia clientului, etc.

Nu exista punct din acest hotel in care sa nu ma implic, incepand de la bucatarie pana la receptie, absolut orice este nevoie pentru a "linisti apele" atunci cand este nevoie.

Am incredere in angajatii mei, sunt foarte multumit de ei, dar consider ca e important sa fiu acolo, oricand.

In plus mai avem inca doua locatii, in afara de hotel, o cabana la 1.300 de metri altitudine si, la 800 de metri de aici, avem inca o locatie, unde avem un cuptor, de dimensiunea unei camere, unde alaturi de oaspeti fac painea.

Cat aveti de gand sa investiti in 2015?

Planul este deja facut si urmeaza sa investim intre 3,5 si 4 milioane de euro. Vom mai construi inca un etaj si jumatate, mansarda, care va fi un spatiu de relaxare.

In plus, aceasta investitie va consta si in dezvoltarea spatiului wellness. Cele doua incaperi alaturate vor fi unite si, astfel, spatiul va fi mult mai mare.

De asemenea, avem aici in Abtenau, o apa extrem de curativa, pe care o vom folosi atat ca apa curenta, cat si pentru inhalatii. Apa trebuie adusa pana aici, trebuie incalzita si data spre utilizare oaspetilor.

Planul este facut. Urmeaza implementarea.

Cati turisti aveti intr-un an, la hotel?

Avem 30.000 de innoptari si cel mai bun procentaj la cazare din intreaga regiune. Suntem cel mai solicitat si rezervat hotel din regiune.

Ce cifra de afaceri ati avut, in 2013?

Nu putem comunica o cifra de afaceri, insa va pot spune ca scopul pentru 2013 a fost atins. Am avut cele 30.000 de innoptari. Dar intotdeauna se poate si mai bine, iar cererea este data de oferta. Cu cat oferta este mai variata, cu atat oaspetele se intoarce de fiecare data.

Ce inseamna asta? Pe timp de vara oferim 30 de biciclete, oferim diferite calatorii in zona sau in alte regiuni invecinate cu autocarele noastre, organizam cate doua drumetii pe zi. Toata aceasta oferta se traduce prin revenirea clientilor in fiecare an.

Noi ne bazam foarte mult pe ofertele pe care le punem la dispozitia turistului, fie ca este unul activ sau unul care cauta sa se relaxeze. Turistul nu trebuie sa faca nimic desi poate sa faca multe.

Viziunea mea asupra turismului viitorului este urmatoarea: va exista turismul ieftin si de foarte proasta calitate si va exista turismul mai scump si de foarte buna calitate. Nu exista cale de mijloc.

Cat costa un sejur la Hotel Gutjahr?

Pentru sapte nopti de cazare pretul porneste de la 408 euro de persoana, suma ce include bautura de bun-venit, demipensiune, acces la spatiun wellness, relaxare la piscina, toate activitatile din cadrul hotelului, o drumetie ghidata cu faclii si tot ce avem la dispozitie in jurul nostru.

Pe perioada de vara, pentru opt zile si sapte nopti, preturile pornesc de la 399 de euro. Cu aceleasi activitati incluse.

De unde s-a nascut ideea de a pune la dispozitie atatea activitati pentru turisti? Sunteti si dumneavoastra o persoana activa?

Da, sigur. In primavara particip la Maraton, iar pentru asta trebuie sa ma antrenez intreaga iarna.

Locuiti intr-o zona de vacanta, de timp liber. Totusi, dumneavoastra cum va relaxati?

E foarte important sa-mi fac si eu o vacanta pentru ca stiu ce inseamna: sunt inconjurat un an intreg de oameni care se afla in vacanta. Asadar, imi fac si eu o vacanta de una-doua saptamani in diferite destinatii.

Voi veni si in Romania. Am un prieten acolo, care a studiat marketing, si acum are un hotel in Piatra Craiului. Cu siguranta vreau sa ajung si la Constanta, Mamaia. Am auzit multe despre ele.

Inteleg ca va place Romania. Ati investi vreodata acolo?

In momentul in care am atat de multe de facut aici nu mi-as face un alt hotel nici macar la zece kilometri distanta. Eventual langa, in apropiere, ca sa pot fi prezent peste tot, sa iau decizii.

Nu as investi oricum in domeniul hotelier din nou. Vreau sa raman aici, sa supraveghez personal totul.

As veni ca turist, insa. Turismul este o sansa imensa pentru Romania. Aveti iesire la mare, munti... Am fost la Sibiu anul trecut, am condus de la Sibiu pana la Brasov.

Aveti aceasta afacere de familie, mai aveti o afacere in transporturi, sunteti mereu implicat in fiecare miscare. Cum reusiti sa faceti fata atator responsabilitati?

Atunci cand iti face placere, poti face totul foarte usor. Atunci cand faci din obligatie, deja nu iti mai face placere, iar oaspetii mei simt asta.

Cand conduc skibus-ul in fiecare zi, asta imi face placere. Chiar si oaspetii care nu vin pentru schi aici stiu de faptul ca eu conduc personal skibus-ul hotelului si apreciaza acest lucru. Si asta e foarte important.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Pierderile financiare uriașe pe care le suportă România pentru că nu face parte din Schengen terestru. „Trebuia să aderăm la 10 ani după intrarea în UE”
Pierderile financiare uriașe pe care le suportă România pentru că nu face parte din Schengen terestru. „Trebuia să aderăm la 10 ani după intrarea în UE”
După eliminarea controalelor vamale aeriene și maritime cu Spațiul Schengen pentru România, la 31 martie 2024, a revenit în discuție subiectul pierderilor enorme suferite de transportatori,...
Ce este RAM Plus, funcția disponibilă pentru utilizatorii Android
Ce este RAM Plus, funcția disponibilă pentru utilizatorii Android
Tehnologia de suplimentare a memoriei RAM, cunoscută sub numele de RAM Plus la telefoanele Samsung și RAM Boost pentru alte dispozitive cu sistem Android, este promovată ca o soluție...
#afaceri familie, #idei afaceri hotel, #cel mai bun hotel Abtenau , #Afaceri de succes