Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

#Interviu

Cativa tineri au creat aplicatia care iti permite sa probezi ochelarii, inainte sa-i comanzi online: E o necesitate pe piata!

Cativa tineri au creat aplicatia care iti permite sa probezi ochelarii, inainte sa-i comanzi online: E o necesitate pe piata!


Achizitia ochelarilor reprezinta una dintre cele mai mari provocari, indiferent ca este vorba despre ochelarii de soare sau cei de vedere. Timp de petrecut in magazine avem din ce in ce mai putin, iar achizitia online este o adevarata loterie.

Analizand atent aceasta problema absolut reala cu care se confrunta cumparatorii, Elena Cobianu si colegii ei au venit pe piata cu o idee extrem de utila atat magazinelor cat si cumparatorilor: o oglinda virtuala care sa-ti permita sa probezi nenumarate modele si sa-ti alegi ochelarii potriviti.

Ideea poarta numele Glasskoo si este castigatoarea Startup Weekend Bucharest, iar acum concureaza in cadrul competitiei Future Makers, cu sanse mari de a castiga cei 5.000 de euro atat de necesari pentru ca ideea lor sa devina realitate.

"Am reusit sa ne atingem mai multe obiective facand parte din comunitatea FutureMakers, decat daca am fi inceput dezvoltarea produsului pe cont propriu si fara sprijinul unui astfel de program", povesteste Elena Cobianu, intr-un interviu acordat Business24.

Spune-ne, te rog, mai multe despre tine si activitatea ta profesionala de pana acum.

In prezent lucrez ca business developer in domeniul e-commerce de peste 3 ani, iar experienta profesionala anterioara este similara cunostintelor necesare construirii unui business (sales, PR, Project Management).

Echipa Glasskoo este formata din 2 programatori (Alex Cristache si Andrei Ionescu) si 2 business developeri (eu si Alex Hirsu), toti cei 3 colegi au studiat, dar si lucrat in strainatate (Manchester, Bristol, New York)

Cum s-a nascut ideea Glasskoo, ce v-a inspirat si ce face, mai exact, aceasta aplicatie?

Ideea de oglinda virtuala s-a nascut din necesitate, lucrand in zona de e-commerce am observat ca o mare parte din retururi se datoreaza faptului ca marimile nu se potrivesc sau produsele nu vin bine clientului.

Pe domeniul ramelor pentru vedere si a ochelarilor de soare foarte putine magazine online folosesc un tool care sa le ofere clientilor sansa de a vedea cum li se potrivesc ochelarii in mod virtual.

Dupa o cercetare amanuntita, ne-am dat seama de oportunitate, iar dupa ce am primit validarea din partea magazinelor care sunt interesate de un tool similar, am inceput sa lucram la Glasskoo - "virtual mirror", o oglinda virtuala prin care clientii pot proba ochelari direct de pe telefon sau desktop.

Care este modelul de business si ce succes estimati ca poate avea ideea din punct de vedere financiar?

Modelul de business este "subcription-based" unde fiecare partener plateste un abonament lunar in functie de necesitati. In acest moment suntem intr-un proces amplu de dezvoltare al produsului prin prisma feedback-ului primit de la partenerii interesati, urmand ca la inceputul anului viitor sa dezvoltam mai multe aplicatii ale produsului.

Primele luni vor fi destinate imbunatatirii si extinderii serviciilor pe care le oferim, astfel ca din a doua jumatate a anului ne vom concentra sa crestem numarul de clienti.

Cum va finantati ideea?

Momentan ne finantam prin resursele proprii si deja am inceput discutiile cu fonduri de investitii si investitori privati.

In momentul de fata esti parte dintr-o competitie de idei numita Future Makers. Cum te-a ajutat pana acum programul de incubare?

Programul ne-a ajutat foarte mult prin crearea unui mediu ideal de dezvoltare si crestere a unei idei de afacere intr-un business complex. Cu Glasskoo am fost castigatori la evenimentul Startup Weekend Bucharest, unde am creionat primii pasi, iar FutureMakers a fost mediul de care aveam nevoie pentru trecerea de la stadiul de idee la business.

Prin FutureMakers avem parte de resursele necesare, mentori, dar si de comunitatea deja construita care ne ajuta sa ne atingem obiectivele de business.

Cum planuiesti sa te folosesti cat mai mult de programul de incubare?

Una dintre resursele cele mai importante de care avem nevoie punctual in programul FutureMakers este comunitatea de specialisti si mentori la care putem apela ori de cate ori avem nevoie de ajutor pentru dezvoltarea Glasskoo.

Ce presupune programul si ce vi se pare cel mai util?

Programul presupune incubarea a 50 de idei finaliste si transformarea lor in planuri de afaceri.

Scopul nostru dupa finalul FutureMakers este sa lansam MVP-ul. Programul presupune si conectarea echipelor din incubator cu alte startup-uri din reteaua internationala Global Shapers si World Economic Forum.

Programul reprezinta si o prima sursa de finantare. La finalul competitiei echipele implicate pot accesa premii in valoare de 20 000 de euro in total, in functie de performanta acestora.

Cum e experienta de incubare pentru voi?

Foarte intensa, dar si benefica in acelasi timp. Am reusit sa ne atingem mai multe obiective facand parte din comunitatea FutureMakers, decat daca am fi inceput dezvoltarea produsului pe cont propriu si fara sprijinul unui astfel de program.

In ce stadiu planuiti sa fiti pana la finalul competitiei?

Pana la finalul competitiei ne dorim sa lansam forma finala a MVP-ului Glasskoo, urmand ca pana la finalul anului sa ne dezvoltam cat mai mult din punct de vedere al tehnologiilor.

Daca iti place ideea Elenei, voteaza Glasskoo pe pagina dedicata proiectului sau in cadrul competitiei Future Makers.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 6715 ori