Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Incubare, conectare si premii de 20.000 de euro pentru idei de viitor la Future Makers

Incubare, conectare si premii de 20.000 de euro pentru idei de viitor la Future Makers


Ai o idee de business pe care vrei sa o dezvolti in 2019? Future Makers sprijina tinerii interesati de antreprenoriat prin ateliere, program de incubare, mentorat, conectare internationala si premii totale de 20,000 euro. Aplica pe www.futuremakers.ro pana pe 2 iunie.

Pe 5 martie am lansat a doua editie Future Makers, program educational de antreprenoriat pentru 2.000 de tineri, dar si o competitie de idei de business pentru viitor cu premii totale de 20.000 de euro.

Evenimentul de lansare a gazduit dezbateri despre trenduri de viitor in diverse industrii si cum putem construi solutii sustenabile, alaturi de:

Constantin Bratu, Public Affairs and Communication Manager, Coca Cola Romania
Oana Toiu, Co-fondator Social Innovations Solutions
Mihai Toader-Pasti, Manager General, EFdeN
Iulian Circiumaru, Managing Partner V7 Capital
Mirona Paun, fondatoare Aventurile lui Tzitzi-Poc, marele castigator Future Makers 2018

Moderator: Ciprian Stanescu, futurist si curator al conferintei Innovations for Tomorrow.

In a doua editie vom angrena peste 2.000 de tineri (18-29 de ani) din Bucuresti, Ploiesti, Craiova, Cluj, Iasi, Timisoara, Oradea, Bacau, Roman, Piatra Neamt, Targoviste, Pitesti, Sibiu, Alba Iulia, Tg. Mures, Constanta, Brasov, Tg.Jiu, Slatina, Baia Mare, Galati, Resita, Ramnicu Valcea si alte centre universitare, in ateliere de antreprenoriat unde discutam despre trenduri de viitor si cum generam idei de business sustenabile.

Acestea se vor desfasura in perioada martie - mai 2019. Pe site-ul Future Makers vor fi disponibile in curand toate datele celor 30 de ateliere din tara.

Timp de 3 luni sprijinim in programul de incubare 50 de idei finaliste pe care le transformam in planuri concrete de business. Conectam echipele din incubator cu alte startup-uri din reteaua internationala a Global Shapers si oferim acces la mentori si antreprenori de succes.

La finalul competitiei, echipele isi vor prezenta ideile in fata juriului. Premiile sunt in valoare de 20.000 de euro si urmaresc sa transforme ideile bune de azi in organizatiile sustenabile de maine.

"Proiectul a pornit de la nevoia de a aduce in Romania conversatia globala despre a patra revolutie industriala si schimbarile sociale generate de aceasta. Stim ca o mare parte dintre meseriile actuale probabil vor disparea, dar credem ca tinerii sunt in pozitia de a participa la crearea unora noi si vrem sa ii ajutam. Un studiu pe care l-am realizat in peste 100 de tari din reteaua Global Shapers in 2017 arata ca 78,6% dintre tineri considera ca tehnologia va crea noi locuri de munca. Pentru cei mai multi, antreprenoriatul si gandirea antreprenoriala reprezinta factorii principali pentru dezvoltarea unui tanar (40%), alaturi de accesul la internet si la retele de socializare. In acelasi timp, 6 din 10 tineri considera ca dezvoltarea tehnologiilor va influenta in mod direct job-urile/cariera, iar jumatate cred ca le va afecta studiul si modul de invatare", explica Oana Toiu, Co-fondator Social Innovation Soluntions.

Programul este finantat de Fundatia Coca-Cola si este organizat de Global Shapers Bucharest Hub, o initiativa a World Economic Forum, parte dintr-o retea internationala de 400 de huburi, si de Social Innovation Solutions, organizatie de sprijin pentru inovare si antreprenoriat social.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1029 ori