Ca si denumirea celebrului clasic al cinematografiei americane, Un tramvai numit dorinta, alegerea titlului de mai sus isi asuma o corelatie, redundanta chiar – termenul brand continand implicit si nuanta de promisiune cu care un produs sau serviciu se adreseaza potentialului consumator. Promisiune de calitate, de pret echitabil, de implinire a unei nevoi.
Dar daca privim catre atat de circulata idee, in anii din urma, a brandului de tara al Romaniei, care se straduie in felurite chipuri sa se articuleze, promisiunea de calitate are acoperire?
Si daca printr-un exercitiu de optimism, aproape anacronic pentru vremurile pe care le traversam, cu care credem insa, ca am reusit sa inspiram cititorii Together for Your Business, de la lansarea publicatiei de afaceri a camerelor de comert si industrie, am focaliza privirea catre anumite domenii de activitate economica ale Romaniei?
Industria autohtona a vinificatiei, ar fi oare identificabila, la capitolul promisiune facuta (construita cu instrumentele traditiei, marketingului, publicitatii) – promisiune indeplinita?
Un in vino veritas se poate desprinde, riguros si analitic, din cover story–ul prezentat in paginile revistei. Dar dincolo de potentialul real si evident al acestui sector economic, corelatia din titlu are si o valenta suplimentara: componenta umana.
De la Dyonisos incoace, omul sfinteste locul, parca mai abitir in chestiunile viei, vinului si a urmarilor acestora (de la actiunea in forta a marelui rege dac de acum mai bine de 2.000 de ani, pana la indemnurile teleaste contemporane cu trimitere la moderatia consumului de alcool).
Altfel spus, de la cultivator, la oenolog, de la omul de afaceri din industria vinului la degustator, omul sfinteste butasii de vie, iar rolul lui, in special al flerului in care simte afacerea, este mai evident decat in alte zone ale economiei nationale.
Indraznesc sa spun chiar, mai important. Pe ce ma bazez?! Un exemplu, poate minor in forma, insa semnificativ in fond, mi–l furnizeaza etimologia limbii romane. Care ar fi legatura dintre brand, vin, om si etimologie?
Ei bine, unul din cuvintele cu expunere ridicata in limbajul curent cotidian, si anume smecher, isi are originile in cuvantul german schmekt [din germ. gustos]. De unde pana unde?!
In Transilvania Evului Mediu tarziu, producatorii de vin de origine germana, stramutati la fruntariile imperiului habsburgic, aduceau degustatori de vinuri noi, conationali de-ai lor, care isi exprimau aprecierea sau contrariul, folosind cuvantul cu pricina.
Romanii nostrii, observand ca veneticul desparte atat de riguros graul de neghina, pardon, vinul cu potential nobil de tulburel, au tintuit in istorie si in memoria colectiva a natiei, termenul care descrie, asa cum il stim astazi, spiritul descurcaret autohton.
Si cata incarcatura laudativa a capatat, cu precadere dupa decembrie 1989! Cati guvernanti, insa, cati ingrijorator de multi guvernati, il vizualizeaza ca pe un scop de devenire sociala in sine. Aproape ca putem spune ca a fi smecher, a devenit in sine un brand – Romania, taramul smecherilor!
Cat de departe de sensul primar al promisiunii facute printr-un neamt anonim, cat de aproape de repetitia zilnica, in societatea romaneasca, fie aceasta, politica, civila sau economica, a mitului unui Manole, fara Ana sa.
O societate ale carei autostrazi, adevarate vase capilare ale unei economii sanatoase, cresc in zeci de ani, precum la altii in….luni, nu reuseste sistemic sa-si tina propriile promisiuni facute.
De cand lumea, mai vizibile sunt cele pe care le fac liderii si pe care nu le respecta. Evident, cele mai mundane, zilnicele tranzactii pe care au invatat sa le faca romanii cu legea, cu regulile sau cu orice suna a constrangere, se vad mai putin. Dar asta nu inseamna ca nu exista.
Ca toate pe lumea asta, si vremurile promisiunilor trec, cum trec si oamenii angrenati conjunctural in hatisul facutelor si nefacutelor. Asemeni viilor pustiite pentru a rodii rod mai bun si mai de soi, si brandul nostru de tara, va incepe sa se contureze, real si firesc, de acolo de unde nu a incetat sa existe niciodata.
Daniel Pavel, Director Adjunct Directia Relatii Publice, Camera de Comert si Industrie a Romaniei