Ne paste hiperinflatia?

Si toti cei care vorbesc de aceasta o leaga de stimulentele monetare, unele nesabuite, facute de anumite guverne pentru a combate recesiunea.

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, aprecia de curand ca, daca pe termen scurt economia mondiala ar putea fi confruntata cu deflatia( adica o scadere neta a preturilor), din cauza combinarii unei caderi a consumului cu o blocare a creditarii, dupa iesirea din criza s-ar putea aseza peste economie o inflatie puternica, in urma injectiilor monetare din parioada de inceput a crizei.

Mai multi economisti americani critica deschis politica autoritatilor americane, in frunte cu Trezoreria si banca centrala, care tot inoculeaza bani ieftini in sistem, pe care, la o eventuala revigorare a economiei, nu-i vor putea retrage rapid din piata pentru a evita transformarea lor in inflatie, din cauza faptului ca, politic, nu vor indrazni sa genereze tocmai atunci somajul contra caruia au luptat.

--------------------

CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro

--------------------

Dincoace de Atlantic, lucrurile par mai clare. Nu de mult, ministrii de Finante vest-europeni au decis ca trebuie sa se puna pur si simplu punct injectiilor de stimulare a economiei, tocmai din cauza posibilului, dar atat de probabilului lor impact inflationist. Si o asemenea atitudine, indiferent de pret!

Pentru ca, dupa expresia ministrului de Finante luxemburghez, Jean-Claude Juncker, ratele din ce in ce mai inalte ale somajului risca sa provoace o "criza sociala"!

Atitudinea vest-europeana era insa de prevazut, pentru ca, la reuniunea G20 de la Londra, desfasurata anterior, Germania si Franta se opusesera net chiar si ideii unor noi stimulente fiscale sau monetare, asupra carora insistasera indeosebi Statele Unite.

In mod oarecum curios, aceste pozitii diferite, chiar abordari diametral opuse, se manifestau in ciuda informatiei comune si in ciuda faptului ca este exclusa o absenta a constientizarii problemelor si pericolelor in cazul uneia din parti!

Interesele sunt insa diferite si prevaleaza. In Europa Occidentala nu doar se constientizeaza pericolele unei recrudescente inflationiste, dar se realizeaza si ca nimeni altcineva decat europenii insisi vor trebui sa lupte contra inflatiei daca aceasta reexplodeaza precum la sfarsitul anilor '70 si inceputul anilor '80.

America pur si simplu ignora pericolele, pentru ca interesul imediat este sa urneasca din loc caruta economiei, in timp ce in privinta platii pe termen lung a injectiilor monetare ce pot reprovoca inflatia se mizeaza ca aceasta plata ar putea fi facuta de alte popoare prin fortarea infernalei moristi a privilegiilor dolarului.

Dupa scenariul obisnuit al ultimelor decenii! Sunt deceniile de cand dolarul a fost investit cu functia de moneda de plata ( si deci de tezaurizare) cu acceptare internationala. De atunci, Statele Unite isi pot finanta expansiunea economica si militara externa cu bani provenind din tiparnita proprie, care, dupa caz, este pusa la lucru mai alert sau mai putin alert.

De atunci, Statele Unite isi permit sa traiasca sistematic in mod disproportionat peste plapuma proprie, pentru ca reprezinta singura tara din lume care si poate finanta deficitele in moneda proprie, si nu intr-o moneda straina.

Deci tiparind mai multi bani proprii si fara sa stranga cureaua pentru a face rost de moneda altcuiva! Si cu cat mai multi dolari se strang la dispozitia strainilor, cu atat mai mult acestia, spre a-i valorifica, ii plaseaza in bonuri de tezaur americane, finantand de fapt, pe cheltuiala lor, deficitele, bugetar si de cont curent, ale Americii.

Sa nu ne miram ca Statele Unite - atat pe vremea lui Bush, cat si pe vremea lui Obama - au insistat si iar insistat ca actuala criza economica si financiara internationala sa fie combatuta cu injectii si iar injectii monetare. Caci tiparitul de dolari nu costa nimic! Iar de platit, platesc altii!