Trecutul si viitorul prin vizorul "Top 100"

Duminica, 21 Noiembrie 2010, ora 23:25
3108 citiri
Trecutul si viitorul prin vizorul "Top 100"

In urma cu un an, in cadrul acestui site, am prezentat si comentat cercetarile de mare profunzime ale prof. Cezar Mereuta, desfasurate timp de aproape un deceniu si jumatate, sub egida Centrului Roman de Modelare Economica, privind pozitionarea primelor 100 de companii din Romania, ierarhizate dupa cifra de afaceri, in intreg sistemul national de companii.

Anul acesta, prof. Cezar Mereuta pune punct acestei cercetari derulate pe articulatia unei perioade semnificative din istoria postcomunista a Romaniei.

Rezultatul exceptional este ca, dupa cum profesorul intuia probabil de la inceput, "Top 100" este un indicator de stare pentru intreaga economie.

Cu alte cuvinte, evolutiile din "Top 100" sunt relevante pentru evolutiile din intreaga economie, pe care de fapt le determina. Mai mult, concluzii cu referire la "Top 100" pot fi extrapolate cu referire la intreaga economie.

Si, in mod remarcabil, cercetarile prof. Mereuta au verificat, pe exemplul anilor luati in discutie, potentialul previzional al "Top 100" pentru intreaga economie.

Asa cum aratam inca anul trecut, pe o asemenea baza, prof. Mereuta a putut anticipa cu caracter sistematic toate marile modificari din economie, prefigurand cu exactitate si rupturile intervenite pe parcurs.

Inca din anii 2003-2004, cercetarile profesorului Mereuta asupra "Topului 100 Romania" au evidentiat legatura, atat la nivel micro, cat si la nivel macroeconomic, intre cresterea profitabilitatii generale in economie si implicarea capitalului strain, mai puternic si mai performant, dar si reversul acestei medalii pe care l-a constituit scoaterea iremediabila din joc a capitalului autohton.

Tot pe baza tendintelor relevate de "Top 100 Romania", prof. Mereuta a proiectat, inca din 2005, cresterea economica accelerata care va fi venit in anii imediat urmatori, dar si toate hibele acesteia, de la precaritatea structurala la nesustenabilitatea ei.

Aceste hibe erau relevate, direct sau indirect, de componenta structurala a "Top 100 Romania": cresterea modesta in zona capitalului autohton; prezenta sporita in top a importatorilor si scaderea celei a producatorilor si exportatorilor; majorarea alerta a numarului multinationalelor semnificative din "Top 100 Romania", dar si cea, si mai substantiala, a ponderilor lor in totalul cifrei de afaceri si profiturilor din top, aceste majorari intervenind insa nu in urma unor implantari noi de la zero, ci in urma unor preluari de la capitalul public in economia reala si, mai ales, in urma expansiunii capitalului strain cu preponderenta in sectoarele de retail si financiar.

Concluzia principala a fost formulata raspicat pe articulatia "Topului 100 Romania" din 2007: modelul economic din Romania este unul de crestere economica pe baza de consum.

Si - mai grav, dar mai precis - pe baza de consum din import! Model care este dezarticulant in sine si care nu duce la dezvoltare! Ba, contine germenii unei prabusiri economice inevitabile.

Dezastrul iminent din economie, anuntat de dezechilibrele si dezarticularile evidentiate de "Top 100 Romania" pe anul 2007, a fost confirmat integral de topul din 2008.

Cresterea economica nesustenabila nu putea sa nu se opreasca.

Dupa noua ani de crestere economica, dezindustrializarea tarii aducea nota de plata. O nota de plata grea si pe termen lung. "Top 100 Romania" pe 2009 nu mai putea prezenta nici o surpriza, consemnand esecul economiei bazate pe consum din import si deci pe indatorare externa pentru nimic.

Faptul ca cercetarea "Top 100" a putut prefigura toate marile rupturi din economie de pe parcursul unui intreg ciclu economic - caci a cuprins o perioada lunga de 12 ani cu doua recesiuni majore despartite de un interstitiu de crestere - confera o valoare nu numai stiintifica acestei cercetari, dar si una practica.

Este de nepretuit sa ai la dispozitie un instrument prin care sa poti anticipa ceea ce se va intampla in economie.

Cu atat mai mult cu cat ai posibilitatea de anticipare a tendintelor din economie pe baza urmaririi unui numar limitat de subiecti din zona primilor 100 de jucatori din piata.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi...
Semn de criză? A doua lună consecutivă cu prăbușire a lucrărilor de construcții rezidențiale
Semn de criză? A doua lună consecutivă cu prăbușire a lucrărilor de construcții rezidențiale
Volumul lucrărilor de construcții a scăzut semnificativ pentru a doua lună consecutiv în România. Dacă pe parte de construcții inginerești prăbușirea începută în ianuarie a fost...
#companii, #consum, #crestere economica, #economie, #ilie serbanescu, #top 100 , #Editorial