A doua salvare a Greciei

Luni, 06 Iunie 2011, ora 16:07
3391 citiri
A doua salvare a Greciei

Zona euro incearca din nou sa salveze Grecia, de data aceasta cu ajutorul creditorilor privati care vor fi nevoiti sa inlocuiasca datorii de 30 de miliarde de euro care vor ajunge la scadenta cu datorii cu termene de maturitate mai lungi. La schimb, Grecia isi scoate la vanzare activele. "In momentul in care se va ajunge ca statele sa-i administreze teritoriile, vom vedea cel de-al III-lea razboi mondial, iar scenariul e acelasi ca in cazul primelor doua: razboaie: datorii imposibil de platit", a declarat pentru Bloombiz.ro, analistul financiar Ilie Serbanescu. 

Potrivit analistului, aceasta este singura solutie care ar putea salva Grecia.

In opinia sa, investitorii privati trebuie implicati intrucat o parte din vina li se datoreaza.

"In capitalism se fac investitii pe risc propriu, iar bancile nu vor sa piarda nimic. Pun statele sa le acopere pierderile. Au devenit un fel de judecatori, procurori, ceea ce este complet caraghios.

Punandu-i la plata poate se creeaza prima bresa pentru a le taia din statutul privilegiat si nemeritat. Se tem ca vor ajunge in situatie de faliment? Ori suntem in capitalism ori in comunism. Daca bancile pretind ca sunt serviciu public, atunci sa functioneze fara profit", a declarat Ilie Serbanescu.

Analistul financiar, Bogdan Baltazar, spune ca intr-adevar bancile au gresit, impingand creditarea mai mult decat era prudent, ca si in cazul Romaniei.

De aceea, acum sunt nevoite sa contribuie la depasirea unor situatii dificile.

Analistul nu crede insa ca se va ajunge in situatia unor mari falimente ale bancilor care vor contribui la salvarea Greciei.

Europarlamentarul Iuliu Winkler spune ca solicitarea creditorilor privati de a contribui la salvarea Greciei este un pas important intrucat va exista o solidaritate care ar putea sa redea credibilitatea Greciei.

"Este o decizie buna pentru ca in final este vorba de a intreprinde masuri care sa refaca credibilitatea UE dar si a Greciei.

Creditorii privati nu pot fi obligati sa contribuie, insa interesul este acela de a avea securitizarea investitiilor si a participatiilor.

Daca solidaritatea functioneaza, nu cred ca vom vedea falimente rasunatoare ale bancilor care vor participa la salvarea Greciei", a declarat Iuliu Winkler pentru Bloombiz.ro.

In opinia acestuia, problemele nu au fost puse toate "tête-à-tête".

Europarlamentarul crede ca daca s-ar fi luat aceasta masura de la inceput la nivelul UE, Grecia nu ar fi fost in aceasta situatie.

Pe de alta parte, analistul Ilie Serbanescu crede ca niciodata nu s-a dorit salvarea Greciei, ci a bancilor straine din statul elen.

Grecia, scoasa la vanzare

Printre masurile pe care Grecia se obliga sa le adopte se numara si vanzarea unor active importante ale statului dar si a unor insule grecesti.

"Activele Greciei care sunt scoase la vanzare au valoare turistica. E o situatie de mare urgenta in Grecia si se va merge pana aproape de limita posibilului, adica pana aproape de intrarea Greciei in incetare de plata, ceea ce ar fi foarte grav.

Foarte multe guverne si banci mari au expunere importanta la obligatiile de stat. Va incepe renegocierea termenelor de rambursare a datoriei, care este un proces foarte neplacut, care induce multa neincredere nu numai in Grecia, ci si in UE", a subliniat Bogdan Baltazar.

Europarlamentarul Iuliu Winkler crede ca aceasta cerere de vanzare a insulelor grecesti reprezinta o "ironie ieftina" la adresa Greciei si denota lipsa de solidaritate.

Analistul financiar Ilie Serbanescu spune ca Grecia nu va scapa de vanzarea unor teritorii strategice.

"Romanica nu mai are ce vinde, doar 2-3 miliarde. Grecia, in schimb are de vanzare teritorii. Asta e capitalismul. La el ne inchinam, il proslavim.

Daca are reguli, macar sa se aplice la toti. Grecia isi va scoate la vanzare teritoriile. In momentul in care se va ajunge ca statele sa-i administreze teritoriile, vom vedea cel de-al III-lea razboi mondial", a subliniat analistul.

In opinia acestuia, criza datoriilor suverane reprezinta baza celui de-al III-lea razboi mondial.

"Nu e prima data. Am avut doua razboaie mondiale, iar scenariul e absolut acelasi: datorii imposibil de platit.

Un al III-lea razboi mondial este inevitabil. Principarii actori vor fi cei implicati in aceasta poveste. Vor incerca in prima faza sa puna totul pe seama debitorilor, cand nu se va mai putea, se vor lua la bataie. Asa se intampla in istorie de atata timp", a conchis Ilie Serbanescu. 

#ajutor grecia, #bogdan baltazar, #creditori, #datorie de stat, #datorie grecia, #datorii, #datorii suverane, #grecia, #ilie serbanescu, #insule grecesti, #zona euro , #stiri Ilie Serbanescu