Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Chinezii construiesc 25.000 de apartamente in sectorul 5 al capitalei

Chinezii construiesc 25.000 de apartamente in sectorul 5 al capitalei


Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a anuntat marti ca a semnat un protocol cu un investitor chinez, pentru un parteneriat public-privat prin care sa fie construite, pe 187 de hectare, circa 25.000 de apartamente sociale si rezidentiale, investitia fiind estimata la peste un miliard de euro.

Ansamblul de locuinte ar urma sa fie construit in zona Ghencea Alexandriei, pe un teren din care Primaria Sectorului 5 detine 110 hectare. Restul terenului este proprietatea MApN, primaria incepand deja demersuri pentru a le obtine.

Pe acelasi teren vor fi construite, potrivit lui Vanghelie, spitale, scoli, gradinite, spatii de recreere, comert si alte functiuni, impreuna cu Shandong Ningjian Construction Group din China, investitor care dezvolta in Craiova un proiect similar.

Intrebat despre valoarea investitiei, edilul sectorului 5 a precizat ca, la momentul semnarii protocolului, fiind vorba despre studii de fezabilitate, nu exista o cifra reala, insa, cel mai probabil, aceasta va fi de peste un miliard de euro.

Totodata, Marian Vanghelie a precizat ca locuintele nu vor fi exclusiv sociale sau exclusiv rezidentiale, urmand sa fie destinate atat pentru cei cu nevoi sociale, cat si pentru persoanele care doresc locuinte rezidentiale.

Intrebat despre pretul unui apartament, Vanghelie a spus ca, desi proiectul este in faza de inceput, metrul patrat la vanzare va fi de aproximativ 400 de euro.

Pe de alta parte, intrebat daca delegatia chineza are legatura cu delegatia chineza prezenta recent la Bucuresti, Vanghelie a spus ca nu si a precizat ca se afla in discutii de mai mult timp cu investitorii.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 2152 ori